Marea sărbătoare religioasă, dar și națională a Adormirii Maicii Domnului a fost marcată, la Pitești, prin evenimentul care a bucurat zeci de copii și părinți: vernisajul expoziției icoanelor pe sticlă, pictate de copiii participanți la cea de-a treia ediție a atelierului de creație „IconArT – artă tradițională iconografică”.

Cei prezenți au simțit energia aparte a lucrărilor realizate de copii, sub îndrumarea artiștilor plastici Stela Maria Lucici și Ruxandra Maria Ciobanu, membre ale Uniunii Artiștilor Plastici din România – Filiala Pitești. Discursurile susținute în fața audienței de către coordonatoarele proiectului, alături de președintele Uniunii Artiștilor Plastici – Filiala Argeș, pictorul Daniel Preduț, au reiterat importanța unei astfel de activități pentru educația artistică și culturală a copiilor, iar primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, le-a înmânat diplome, felicitându-i pentru seriozitatea și implicarea lor.

Lucrările expuse au încântat ochii și sufletul trecătorilor, înainte de a fi duse acasă, de către fiecare copil participant la atelier, ca amintire și motivație pentru viitoare proiecte la fel de frumoase.

Felicitări participanților și coordonatorilor!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.