Președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, și vicepreședintele Marius Nicolaescu au mers astăzi pe DJ 735 Câmpulung-Bughea de Sus-Albeștii de Muscel, unde s-a turnat asfalt pe o lungime de 6,5 kilometri în localitatea Albeștii de Muscel.

Lucrările de asfaltare a acestui drum vor continua, la această oră aflându-se în execuție alți 2,1 km pe raza comunei Bughea de Sus. S-a executat deja fundația cu piatră spartă, iar de săptămâna viitoare va începe să se toarne asfaltul.

„Acest drum, pe marginea căruia au fost multe discuții, dispute și manipulări, a fost tot timpul în atenția noastră. Întotdeauna am fost sincer cu primarii și cu cetățenii chiar și atunci când am întâmpinat probleme din cauza cărora s-au și oprit lucrările. Este o investiție mare finanțată din bugetul Consiliului Județean Argeș. Mă bucură faptul că peste jumătate din drum a fost deja asfaltat, iar de săptămâna viitoare se va turna asfalt pe următorii 2 kilometri. Per ansamblu, pe infrastructură rutieră, la nivel județean avem proiecte pe fonduri europene, guvernamentale și din fonduri proprii care vizează modernizarea a sute de kilometri. O mare parte au și fost asfaltate, ca exemplu DJ 503 și DJ 504, a căror lungime totală este de 70 de kilometri” – Ion Mînzînă.

Valoarea proiectului este de 25.600.000 lei cu TVA, bani alocați de la bugetul Consiliului Județean Argeș.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.