Prezent în studioul POLITIKIA.ro, directorul executiv al DSVSA Argeş, medicul Sorin Sorescu, a făcut o trecere în revistă a controalelor pe care colegii domniei sale le au în fişa postului. Astfel, am aflat că deşi sezonul a venit în acest an ceva mai târziu, în zona estivală controalele au început de la 1 mai, au continuat în mini-vacanţa de Rusalii, iar după începerea efectivă a vacanţei copiilor, o atenţie deosebită este acordată unităţilor de alimentaţie de pe Transfăgărăşan şi de pe culoarul Rucăr-Bran.
„Vorbim despre hoteluri care au şi restaurante şi care oferă şi mese, fast-food-uri, unităţi de procesare, depozitare, comercializare, patiserii şi cofetării. Toate unităţile de alimentaţie publică sunt în atenţia noastră, inclusiv cele din pieţe, legume-fructe, pentru că avem o activitate foarte vastă: de la produsele de origine non animală până la producătorii locali sau cei care pregătesc preparate culinare direct sau semipreparate şi le finalizează atunci când au clienţi. Urmărim tot ce înseamnă trasabilitatea unui aliment: de când acesta este produs şi până când ajunge la termenul de finalizare, de expirare. Urmărim depozitarea lor, modul de procesare, prelucrare în abatoare, toată trasabilitatea cărnii, de la sacrificare şi până la produsul finit. Din fericire, nu au fost abateri grave de la bunele practici de igienă”, a spus dr. Sorin Sorescu.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.