Din 19 octombrie 2023, S.C. Salpitflor Green S.A. a început plantarea bulbilor de lalea în parcurile, grădinile publice şi în zonele verzi din municipiul Piteşti.

Dacă în anul 2022 au fost plantați 244.000 de bulbi, anul acesta vor fi plantați peste 460.000 de bulbi din peste 90 de soiuri. Astfel, municipiul Pitești devine orașul cu cei mai mulți bulbi de lalea plantați, în țară, depășind nivelul locului al treilea pe care s-a situat în anii trecuți la acest capitol.

În Parcul „Lunca Argeșului” se vor planta peste 200.000 de bulbi, de patru ori mai mulți bulbi decât anul trecut. În primăvară, parcul va fi un adevărat spectacol de culoare!

Din luna iulie, specialiștii din cadrul Salpitflor Green SA au început să proiecteze rabatele de flori. A fost proiectată și colecția de lalele, astfel că, în primăvara anului viitor, vizitatorii Parcului „Lunca Argeșului” pot vedea într-un singur loc toate soiurile de lalele plantate în municipiul Pitești.

În premieră vom avea în Pitești, în Parcul „Lunca Argeșului”, și o colecție de varietăți de Fritillaria, plantă cunoscută ca „laleaua sălbatică”.

Tulipa Pitești, primul soi de lalea din lume cu nume de ora‭ș, va fi plantată atât în Parcul „Lunca Argeșului”, cât și în zona centrală și cartiere. ‬‬Vă reamintim că ediția cu numărul 44 a Simfoniei Lalelelor a marcat o premieră pentru municipiul Pitești. Cel mai important eveniment al municipiului Pitești a prilejuit ob‭ț‬inerea unui element de patrimoniu material ‭ș‬i simbolistic inedit‭‭: laleaua ce poartă numele de ‬‬„Tulipa Pitești‭‭”. Bulbii de lalea au fost aduși‭‭ din Olanda ‭ș‬i planta‭ț‬i în municipiul‬‬‬ Pitești. ‬Este prima dată când un soi de lalea din Olanda este adoptat în Europa de un ora‭ș‬ care are o tradiție a expozițiilor de flori, ceea ce a făcut din acest eveniment și o premieră la nivel european.‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬

Pe lângă bulbi se plantează ‭ș‬i răsaduri de flori. Din‭ ‬primăvar‭ă ‬până‭ ‬în‭ ‬prezent ‬s-au‭ ‬plantat‭ ‭peste ‬325.000 de bucăți răsaduri de flori.‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬

„Facem apel la cetă‭‭țeni să se implice în ac‭ț‬iunile de protejare a spa‭ț‬iului verde din municipiul Pitești‬‬. Este important să contribuim, împreună, la menţinerea suprafețelor verzi şi să apreciem munca pe care salariaţii Societății Salpitflor Green S.A o depun în fiecare zi pentru înfrumuse‭ț‬area orașului. Rugăm piteştenii să nu transforme spaţiul verde în locuri de joacă pentru copii, să nu hrănească păsările în zonele publice, foarte aproape de spaţiile plantate cu flori, să nu permită accesul animalelor de companie pe spaţiile verzi din parcurile şi grădinile publice.‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬‬

Implicându-ne, prin respectarea unor norme şi conştientizând necesitatea existenţei spaţiului verde, muncim împreună pentru a avea un municipiu curat ‭ș‬i înfloritor!”, au transmis reprezentanţii Primăriei Municipiului Piteşti.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.