Senatorul PNL de Argeș, Dănuț Bica, s-a adresat ministrului Educației, Ligia Deca, în ceea ce privește măsurile pentru stimularea dezvoltării învățământului preuniversitar cu profil agricol din România. Parlamentarul susține că agricultura reprezintă una dintre ramurile importante ale economiei din România, contribuind cu 5% la formarea Produsului Intern Brut (PIB) și că, în prezent, liceele agricole nu se mai bucură de prea mult interes nici în rândul părinților, nici al tinerilor absolvenți ai ciclului gimnazial, fapt care se resimte din plin în agricultură, unde cererea de personal calificat este foarte mare.
„Instrumentele de finanțare pe care le pune la dispoziție Comisia Europeană pentru dezvoltarea și modernizarea sectorului agricol sunt tot mai frecvent însoțite de condiționalitatea ca fermierii să dețină calificări sau să angajeze specialiști cu studii în acest domeniu. De altfel, prin accesarea fondurilor europene, un mare câștig îl reprezintă faptul că activitatea liceelor agricole existente în aproape fiecare județ poate fi revitalizată prin realizarea de investiții și dotări, care contribuie la creșterea atractivității în rândul elevilor.
În Argeș, o astfel de unitate de învățământ o reprezintă prestigiosul Liceul Tehnologic Constantin Dobrescu din municipiul Curtea de Argeș, care se numără printre primele școli cu profil agricol din țară. Luând în considerare oportunitățile de modernizare a învățământului preuniversitar cu ajutorul fondurilor externe nerambursabile de care poate dispune România în perioada următoare, vă solicit următoarele informații:
– Care a fost, în ultimii 5 ani școlari, distribuția locurilor pentru clasa a IX-a în învățământul preuniversitar agricol pentru fiecare formă de școlarizare în parte?
– Care a fost gradul de ocupare a locurilor repartizate?
– A fost adoptat în cadrul Ministerului Educației un program special dedicat relansării învățământului preuniversitar cu acest profil? Dacă răspunsul este afirmativ, care sunt principalele acțiuni prevăzute?
– Ce măsuri aveți în vedere să promovați pentru a crește interesul elevilor de a urma cursurile unităților de învățământ cu profil agricol?
– Cum a fost sau va fi susținută dezvoltarea învățământului preuniversitar agricol din România prin intermediul finanțărilor prevăzute în Planul Național de Redresare și Reziliență?”, a spus senatorul Dănuţ Bica.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.