Reputatul cardiolog piteştean şi colaborator de bază al POLITIKIA.ro, dr. Adrian Tase, a făcut o radiografie despre războiul din Israel. Consideraţiile domniei sale au fost acestea:
„Din punct de vedere medical, eu am mai făcut prezentări legate de dimensiuni, accelerarea activităţii medicale pe toate fronturile – ortopedie, traumatologie, cardiologie, psihiatrie şi chiar cu medicină legală, ce trebuie să facă investigaţii asupra deceselor şi a cauzelor acestora. Este o exacerbare a unor energii negative, a unor tensiuni care s-au acumulat în timp şi care puteau fi rezolvate cu celeritate. Din fericire, noi, românii, suntem un popor paşnic şi avem relaţii de prietenie atât cu Israelul – se vorbeşte româneşte în multe regiuni ale acestei ţări, dar şi cu lumea arabă. Şi pe acolo se mai vorbeşte româneşte, au fost mulţi studenţi care au absolvit facultăţile din România, inclusiv eu am avut colegi cu care m-am înţeles foarte bine.
Dorinţa noastră este ca acest conflict să se rezolve cât mai repede, şi pe cale diplomatică, nu armată. Paradigma Hamasul trebuie distrus!, aş reformula-o: Hamasul trebuie să dispară în mod paşnic, prin negocieri în care să nu mai fie finanţat ş.a.m.d. Eu cred că intervenţia terestră în zona Gaza este un pic precipitată, este şi impactul unei răzbunări pe fond emoţional şi este imprevizibilă, pentru că intri pe un teren minat, şi la propriu, şi la figurat. Avem recentul exemplu al invaziei din Ucraina care s-a prelungit foarte mult şi s-a soldat cu foarte multe decese.
Încă o dată, eu cred în rezolvarea diplomatică a conflictului din Israel, rapidă şi care să ne menţină pe noi, românii, în aceleaşi relaţii de prietenie cu ambele părţi combatante!”.
Rubricile și știrile de sănătate sunt susținute de CATENA – Farmacia Inimii.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.