Comisia Europeană, un susținător fervent al politicii de coeziune centrată pe cetățean, dar și un sprijin constant și un partener de drum lung pentru Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, a participat, prin reprezentanții săi, la gala concursului „Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud-Muntenia!”, organizată în data de 24 noiembrie a.c. Directorul DG Regio, Sofia Alves, a fost însoțit de managerii de program – Nicola Aimi și Irina Șofletea.
Agenția a primit felicitări pentru modul inedit în care aceasta a transpus în practică importanța implicării cetățenilor în procesul decizional. În cadrul galei au fost premiate proiectele finanțate prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, ce s-au clasat, în urma votului exclusiv al publicului, pe primele locuri. Astfel, concursul este, așa cum spune directorul DG Regio, Sofia Alves, o inițiativă unică atât la nivelul regiunii, cât și la nivel național.
Mai multe detalii puteți afla accesând link-ul următor: https://2014-2020.adrmuntenia.ro/comisia…/news/2442.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.