De astăzi, 1 noiembrie 2023, românii nu vor mai putea să cumpere lucruri scumpe cu bani gheaţă, deoarece vor avea loc schimbări semnificative în ceea ce privește plata numerar. De acum va trebui respectat un anumit plafon, iar cei care încalcă această lege sunt sancționați cu amenzi uriașe. Specialiştii susţin că limitarea plăților cash pentru persoanele fizice va fi destul de dificil de aplicat, în condițiile în care 40% dintre români nu dețin carduri bancare. Cei mai mulţi dintre ei primesc pensia direct de la poștaș ori iau salariul din casierie. În mediul rural ar fi și mai greu de respectat, pentru că în magazinele din sate se folosește cardul foarte rar.

Omul de afaceri Cătălin Gherzan a transmis că ordonanța a fost dată pentru a proteja băncile și pentru a proteja România în urma împrumuturilor masive și cu dobândă mare făcute de Guvernul Ciucă. De asemenea, acesta a menţionat că sunt create astfel presiuni mari atât pe sectorul public, cât şi pe cel privat. „Ei și-au asumat răspunderea și noi tragem ponoasele. Cât timp vom avea neprofesioniști în funcții publice, vom duce țara într-un colaps ireversibil!”, a declarat omul de afaceri Cătălin Gherzan.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.