Acum 3 luni, Norris Marcu Măgeanu, alături de doi miniștri și un secretar de stat, călătorea cu trenul pe ruta Schitu Golești-Câmpulung. Era probabil prima dată in istoria orașului Câmpulung când se întâmpla o vizită de acest nivel cu trenul!

Și tot atunci se trăgea un SEMNAL DE ALARMĂ asupra condițiilor proaste de transport pe care trebuie să le suporte călătorii musceleni si nu numai!!!

„Așa arată o plimbare cu un tren din 1937 fabricat de Malaxa. Cald, curent cu geamul deschis, 70 km pe oră, dar și vreo 20 de copilași superbi. Mulțumesc ministrului Dezvoltării, Adrian Ioan Veştea, pentru că este azi cu noi în Argeș, dar și lui Norris Mageanu pentru ideea grozavă. Am luat trenul de la Schitul Golești și am ajuns la Câmpulung Muscel” – declara atunci pe pagina de Fb doamna Alina Gorghiu, ministrul Justiției.

Deși atunci părea „o glumă proastă”, în opinia gurilor rele anti-PNL-iste ce subliniau faptul că „această vizită s-a facut doar pentru poze”, timpul dovedește că lucrurile nu au stat deloc așa. Au urmat o serie de demersuri, prezentări și studii care să demonstreze necesitatea schimbării acestui tren pe ruta București-Câmpulung, chiar și o campanie privată de strângeri de semnături.

S-au făcut vizite de lucru si s-au găsit SOLUȚII din partea profesioniștilor din CFR, toate acestea demonstrând faptul că atunci când vrei, poți realiza lucruri bune si frumoase pentru oameni!

Așadar, când alții doresc să închidă și să izoleze orășelul nostru, noi venim cu soluții să-l deschidem pentru a putea fi vizitat, iubit și admirat de cât mai multi oameni, în special turiști.

Așa că SĂMBĂTĂ, 9 DECEMBRIE 2023, în Gara Câmpulung Muscel, la ora 11:15 va sosi noul tren mult așteptat de musceleni!

„Datorită persuasiunii tale, Norris Mageanu, s-a rezolvat o problemă importantă pentru musceleni!” – Ion Popa, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor.

În plus de această veste bună, mai trebuie să știți că se lucrează la o analiză în vederea introducerii rutei Golești-Câmpulung în proiectul Linia Verde pentru a fi deservită de noile automotoare în tracțiune electrică pe bază de pile de combustie cu hidrogen!

Astfel, vechea Malaxa, din care zilele acestea ieșea fum și putea pune în pericol pasagerii, de sâmbătă va deveni istorie și va putea fi văzută doar în Muzeul CFR, probabil!…

„Cred că cea mai bună dovadă a bunelor intenții, a capacității de a face lucrurile să se întâmple, a iubirii față de comunitate este FAPTA. La Câmpulung s-a vorbit mult și s-a făcut puțin pentru oameni și pentru oraș!” – Norris Marcu Măgeanu, președinte PNL Câmpulung.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.