– dezamăgire față de clasa politică;
– populiști care își fac calcule cinice și transformă în capital electoral dezamăgirea justificată a oamenilor;
– starea de frică, această rămășiță a regimului care a trecut cu buldozerul peste conștiințele multora.

În fața acestei realități, generația mea, generația ultimilor idealiști, a celor care au trăit cu un picior în comunism și cu altul în democrație, pare a fi sleită de puteri. Am crezut în libertate, am câștigat războiul cu dictatura, dar pare că am pierdut tocmai… pacea.

Am făcut greșeala de a crede că schimbarea vine de la alții.

Nereușind să pătrundă în sistemul înțesat de nomenculatură și rubedeniile acesteia, generația mea a căutat să se adapteze și să caute mijloace individuale de salvare.

VESTEA BUNĂ A LUI 2024 este că există o șansă ca această generație să iasă și să propună o cale, căci conștiința celor care până acum au crezut că pot răzbate fără să aștepte ceva de la sistem, a născut lideri care au răzbit singuri, prin competiție și solidaritate de generație.

Suntem mulți care gândim așa. Mulți care ne dorim să nu fi eșuat ca generație. Mulți care am înțeles că nu ne permitem să predăm armele, pentru că am plătit deja cu generațiile copiilor noștri, plecați de lângă noi.

Cu acest gând închei 2023 și încep 2024 cu speranța celui care este pregătit să înceapă lupta generației lui pentru binele în care sperăm de peste 30 de ani!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.