# Locomotivele Traxx vor fi livrate Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) împreună cu 20 ani de servicii de mentenanță și reparații, care se pot prelungi cu încă 20 ani.
# Valoarea totală a contractului pentru material rulant și mentenanață se ridică la aproximativ 150 milioane euro.
# Contractul consolidează activitatea companiei, prezentă de 30 ani în România.
29 ianuarie 2024 – Alstom, lider global în mobilitate inteligentă și sustenabilă, și Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) au semnat un contract pentru livrarea a 16 locomotive electrice Traxx 3 MS și 20 ani de servicii de mentenanță asociate. Contractul, în valoare totală de aproximativ 150 milioane euro, extinde colaborarea Alstom cu ARF în domeniul materialului rulant. Perioada de 20 ani de mentenanță și reparații poate fi prelungită cu încă 20 ani prin încheierea unui acord adițional.
„Suntem onorați de faptul că portofoliul de material rulant al Alstom în România este acum completat de locomotive electrice pentru clientul nostru ARF. Noile locomotive vor contribui semnificativ la tranziția țării către mobilitatea sustenabilă, aliniindu-se cu angajamentul Alstom de a promova soluții de mobilitate mai ecologice și mai inteligente la nivel mondial”, a declarat Gabriel Stanciu, Managing Director Alstom pentru România, Bulgaria și Moldova.
Locomotivele electrice cu patru osii pot avea o viteză maximă de 200 km/h și vor putea tracta până la 16 vagoane de pasageri. Acestea vor fi echipate cu sistemul Alstom de ultimă generație ERTMS la bord pentru o eficiență optimă și un nivel ridicat de siguranță și securitate, asigurând în același timp interoperabilitatea deplină. Locomotivele sunt concepute pentru a îmbunătăți mobilitatea în interiorul țării, precum și între marile orașe ale României.
Locomotivele Traxx oferă un design flexibil bazat pe o abordare de platformă robustă, modulară, compatibilă cu multe aplicații (transport de marfă și pasageri într-o singură țară sau în mai multe țări) și disponibile în diferite configurații (AC, DC și multi-sistem). Acest produs oferă performanțe operaționale și fiabilitate sporite, cu o eficiență energetică mai mare și intervale de mentenanță extinse pentru a-și îmbunătăți disponibilitatea.
Locomotivele Traxx au fost omologate în 20 de țări, acoperind o distanță totală anuală de peste 300 milioane kilometri, cu peste 2.700 unități vândute începând cu anul 2000.
Alstom activează în România de 30 ani și este lider de piață în soluții de electrificare și semnalizare feroviară. Compania este responsabilă cu implementarea soluțiilor de semnalizare sau electrificare pe coridorul feroviar Rin-Dunăre precum și în zona Cluj, unde Alstom face parte și din consorțiul care construiește cel de-al doilea sistem de metrou din țară, în orașul Cluj-Napoca. Prima soluție de semnalizare urbană CBTC din țară este în implementare de către Alstom pe Linia 5 de metrou din București. Compania este, de asemenea, furnizor de servicii de mentenanță pentru flota de metrou din București în ultimii aproape 20 ani, având în continuare un contract în derulare valabil până în 2036.
Alstom™ și Traxx™ sunt mărci protejate ale Alstom Group.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.