Ședința de dezbatere publică a bugetului local al Municipiului Curtea de Argeș are loc luni, 19 februarie, la ora 10.00, în Sala de ședințe a Primăriei.

Vă reamintim că veniturile bugetului local, în sumă de 127.289.000 lei, sunt formate din venituri proprii, sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, subvenții de la bugetul de stat și sume primite de la Uniunea Europeană.

Din veniturile bugetului local se asigură finanțarea cheltuielilor de funcționare aferente instituțiilor publice din municipiul Curtea de Argeș și finanțarea cheltuielilor cu investițiile propuse a se realiza în anul 2024.

Pentru cheltuielile de funcționare, reprezentând cheltuielile cu salariile, cheltuieli cu bunuri și servicii, transferuri, cheltuieli cu asistența socială, s-a propus alocarea sumei 60.056.000 lei.

Pentru cheltuielile cu investițiile s-a propus alocarea sumei de 67.233.000 lei. Investițiile prevăzute a se realiza vor fi finanțate din bugetul local, din subvenții de la bugetul de stat, din fonduri europene și din fonduri alocate prin Programul Național de Redresare și Reziliență.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.