Joi, 14 martie, la ședința extraordinară a Consiliului Local Pitești, la discuțiile privind aprobarea unui studiu de fezabilitate pentru „achiziții de mijloace de transport public autobuze electrice” – infrastructură de încărcare a autobuzelor electrice (strada Petrochimiștilor, capăt de linie Arpechim), consilierul PNL Răzvan Șerbănoiu a avut o intervenție. „Mă tot întreabă lumea când se va începe transportul public pe Moșoaia… Se începe pe 1 aprilie sau nu? Aveți informații clare în acest sens?”, s-a adresat acesta primarului Cristian Gentea.

„Trebuie să fie domnul Rotaru sau domnul Popescu în sală… Sigur începe luni (18 martie – n.n.) pe Ștefănești al cincilea traseu, iar pe Moșoaia și Căteasca, probabil, pe data de 1”, a spus primarul Cristian Gentea, acesta fiind completat de Cristian Popescu, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Pitești: „Pentru Moșoaia avem mâine A.G.A., de la ora 11.00”, a spus Cristian Popescu, adăugând că „mingea e la ei” și că, în funcție de un aviz de la „Drumuri”, cei din comună vor putea amenaja punctele de îmbarcare/debarcare.

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.