Finanțarea se acordă în procent de până la 100% din cheltuielile eligibile, în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi. Cererea de finanțare a fost depusă în luna septembrie 2023. Valoarea eligibilă a investiției este de 21.008.403,36 lei fără TVA, respectiv 25.000.000,00 lei (inclusiv TVA), care vor fi repartizate altor UAT-uri (comune), care nu sunt incluse în cele aferente finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Administraţia Fondului pentru Mediu a transmis, în etapa de evaluare, solicitarea de clarificări către C.J. Argeș, prin care solicită declarații pentru fiecare U.A.T. din cadrul solicitantului, asumate de reprezentantul legal.
În cadrul ședinței C.J. Argeș de astăzi au fost aprobate: acordul de parteneriat, lista localităților și numărul de microbuze:
1. U.A.T. Județul Argeș (pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Marina” Curtea de Argeş).
2. U.A.T. Județul Argeș (pentru Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” Ștefănești).
3. U.A.T. Vulturești.
4. U.A.T. Căldăraru.
5. U.A.T. Poiana Lacului.
6. U.A.T. Bogați.
7. U.A.T. Sălătrucu.
8. U.A.T. Buzoești.
9. U.A.T. Băbana.
10. U.A.T. Bascov.
11. U.A.T. Davidești.
12. U.A.T. Popești.
13. U.A.T. Mărăcineni.
14. U.A.T. Vedea.
15. U.A.T. Nucșoara.
16. U.A.T. Dârmănești.
17. U.A.T. Stâlpeni.
Tot în anul 2023, Consiliul Judeţean Argeş a mai accesat un alt program similar – „Microbuze electrice pentru elevi”, finanţat prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, lansat de Ministerul Educației. În cadrul programului, 25 de comune vor primi microbuze electrice pentru transportul elevilor.
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.