Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a participat la o întâlnire de lucru privind oportunităților de finanțare din cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027, destinată consiliilor judeţene din Regiunea Sud-Muntenia. Evenimentul a fost organizat de către Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia în perioada 13-14 martie 2024.

„Consiliul Județean Argeș este pregătit să depună noile proiecte pentru exercițiului financiar 2021-2027 și să se mențină în top, în Regiunea de Dezvoltare Sud-Muntenia, în ceea ce privește atragerea fondurilor europene nerambursabile. Este cunoscut faptul că în exercițiul financiar ce se încheie, Consiliul Județean Argeș a luat cei mai mulți bani europeni din istoria acestui județ” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte C.J. Argeș.

Din partea agenției a participat directorul general, Liviu-Gabriel Mușat, directorul Direcției Autoritatea de Management PR Sud-Muntenia 2021-2027, Gabriela Călin și directorul Cabinetului Directorului General, Andreea-Mirela Tache. De asemenea, la întâlnire au luat parte președinți și vicepreședin consiliilor județene din regiune, precum și reprezentanți ai acestora.

Agenda evenimentului a cuprins prezentarea oportunităţilor de finanţare pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice și prin instrumentul E.L.E.N.A. Totodată, în cadrul evenimentului au fost prezentate modificările legislative cu privire la modalitatea de elaborare a documentelor tehnice și a evaluării, contractării şi implementării proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile. Întâlnirea s-a încheiat cu o sesiune interactivă, de întrebări și răspunsuri cu privire la condițiile de accesare a fondurilor europene prin PR SM 2021-2027.

Pe 1 aprilie 2024 începe depunerea de proiecte în cadrul apelului destinat eficientizării energetice a clădirilor publice – Prioritatea 2 – „O regiune cu orașe prietenoase cu mediul”, RSO2.1 – „Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră”, Operațiunea C – „Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin investiții în clădiri publice”, în cadrul Programului Regional Sud-Muntenia 2021-2027. Apelul de proiecte are un buget alocat de peste 45 milioane de euro.

ADR Sud-Muntenia este Autoritatea de Management pentru Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027 și gestionează peste 1,57 miliarde de euro pentru cetățenii din județele componente ale regiunii – Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman.

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.