Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, a participat astăzi la inaugurarea unor noi spații dotate cu aparatură de ultimă generație la Spitalul de Pediatrie din Pitești, județul Argeș. Investițiile de modernizare, extindere și dotare a Ambulatoriului de specialitate și a Unității de Primiri Urgențe au însumat peste 20 de milioane de lei, fonduri atrase din resurse europene de Consiliul Județean Argeș. De aceste investiții beneficiază pacienți din mai multe județe din zona de sud ale țării, Spitalul de Pediatrie din Pitești având statut regional.

O componentă importantă a investițiilor realizate aici este cea privind spațiile și dotările pentru tratarea și recuperarea copiilor cu dizabilități. În acest sens au fost realizate o sală cu bazin cu trei trepte pentru hidrokinetoterapie, două săli pentru kinetoterapie (dintre care una individuală), săli pentru masaj și fizioterapie, o sală Nirvana (neuroplasticitate). Grupurile sanitare și bazinul sunt optimizate pentru a permite accesul copiilor cu handicap.

„Este un moment important pentru Argeș. Mă bucur că acest moment este la 40 de ani de când avem Spital de Pediatrie în Argeș, la Pitești. Cred că fiecare dintre noi, când eram copii sau acum cu copiii noștri, la un moment dat, am ajuns la Pediatrie. Este îmbucurător, în momentul în care revenim, să vedem schimbări în bine ale spitalului, schimbări în bine care țin și de oameni și de modul cum suntem primiți aici, de faptul că avem și o regenerare a celor care practică actul medical pentru că avem și foarte mulți medici noi.

Acest aspect se vede și la nivelul managementului spitalului format din oameni tineri. Dar, mă bucur foarte mult să văd că avem și o evoluție în ceea ce privește dotarea. Mai mult, în curând, Spitalul de Pediatrie va fi dotat și cu un turn de artroscopie și un ecograf cu modul cardio, finanțate de la bugetul de stat, ca urmare a unui amendament pe care l-am susținut împreună cu colegii mei parlamentari de Argeș și care a fost inclus în bugetul de stat. Consider că nicio sumă nu este prea mare pentru a fi investită în sănătatea copiilor noștri și vreau să le mulțumesc și eu tuturor celor care au gândit, au aplicat pentru aceste proiecte, în speță Consiliul Județean Argeș, și datorită cărora fiecare dintre noi ne aducem copiii cu mai multă încredere la Spitalul de Pediatrie Pitești.

Am văzut astăzi aici și un centru de recuperare pentru copiii cu dizabilități cum nu sunt multe în țară. Dar ceea ce s-a realizat la Spitalul de Pediatrie din Pitești reprezintă un exemplu de bune practici care ar trebui multiplicat în cât mai multe unități de profil și în unități de asistență medico-socială. Este un exemplu că se pot face recuperare și tratament la standarde europene și aici, acasă”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

În luna februarie, conform datelor furnizate de Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, erau înregistrați în România 48.518 copii cu handicap grav și 10.679 de copii cu handicap accentuat. Astfel de investiții, precum cea de la Pitești, sunt, în acest context, mai mult decât necesare.

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.