🇷🇴 Astăzi, 29 aprilie, este marcată Ziua Veteranilor de Război, în semn de recunoaştere a meritelor acestora pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.

🕯️ Cu acest prilej, la Cimitirul Eroilor din Pitești a avut loc o ceremonie militară şi religioasă, cu depuneri de coroane şi jerbe de flori.

➡️ Din partea Consiliului Județean Argeș au participat vicepreședintele Adrian Dumitru Bughiu, directorul executiv al Direcției Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu, alături de consilieri județeni și reprezentanți ai conducerii instituțiilor de cultură din subordine.

⏳ Anul acesta se împlinesc 122 de ani de la instituirea, de către Regele Carol I, prin decret regal, a calității de „veteran de război” pentru foștii luptători participanți la Războiul de Independență. Avem datoria de a-i cinsti, de a păstra intactă moștenirea primită și de a transmite mai departe noilor generații valorile dăruite de către veteranii de război prin lecțiile de curaj și de patriotism.

🎚 Un gând pios se îndreaptă către cei care nu mai sunt printre noi!

🇷🇴 Eroilor neamului care sunt în viață le dorim multă sănătate și viață lungă! Sunteți chipul viu al istoriei țării și este o onoare, o bucurie și un privilegiu să vă vedem, să vă ascultăm și să avem ocazia să descoperim poveștile de viață în vremuri de război.

🇷🇴 “Vă mulțumim pentru că ați pus Țara înainte de toate!”

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.