Declarația a fost semnată de către Prim-ministrul Marcel Ciolacu și Președintele Recep Tayyip Erdoğan. Acoperă toate domeniile de interes strategic. Motiv pentru care aproape toți miniștrii României sunt azi în capitala Turciei. Vom folosi această platformă la potențialul său maxim, inclusiv în domeniul justiției.
Discuții bune, azi, și cu ministrul Justiției din Turcia, Yılmaz Tunç. Va veni curând în România! Temele principale: cooperarea judiciară bilaterală, combaterea terorismului, digitalizarea justiției, sistemul penitenciar și extrădările.
Analizăm oportunitatea încheierii unei Declarații de Cooperare între ministerele noastre, precum și înființarea unor puncte naționale de contact pentru a eficientiza cooperarea judiciară între țările noastre. L-am asigurat pe omologul turc că Ministerul Justiției este „pe apelare rapidă” pentru orice schimb de bune practici. Ne bucurăm că românii vor intra în Turcia doar cu carte de identitate. Arată buna colaborare dintre cele două state!
Vom acționa în spiritul celor stabilite astăzi, ca Parteneri Strategici, ca țări prietene!
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.