Pentru Consiliul Judeţean Arges, situația beneficiarilor și angajaților din centrele sociale reprezintă o prioritate.

Din acest motiv, fie direct, fie prin cofinanțări la proiectele derulate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Argeș, Consiliul Județean a investit în
modernizarea și reorganizarea acestor centre. Toate aceste eforturi vizează îndeplinirea strategiei județene și a DGASPC Argeș de racordare la standardele
europene în privința reorganizării centrelor și asigurarea de condiții la normele moderne.

În plus, DGASPC Argeș colaborează permanent cu instituțiile abilitate, cu ONG-uri și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului în activitățile sale.

Credem că aceste controale sunt binevenite pentru a reglementa această activitate care ar trebui să aibă ca obiectiv general binele cetățenilor care beneficiază de aceste servicii.

Facem precizarea că centrele DGAPSC au fost permanent verificate și până acum nu au fost găsite deficiențe majore. Suntem conștienți că nu totul este perfect și că pot fi aduse
permanent îmbunătățiri. Nicio țară nu a ajuns la nivelul perfecțiunii în acest domeniu.

Şi numai cine nu a intrat într-un astfel de centru, numai cine nu cunoaște greutățile și complexitatea cazurilor beneficiarilor și cine nu știe deficitul de personal și diversitatea
activității cu care se confruntă direcțiile de asistență socială poate vorbi din sloganuri.

Vizăm în permanență condiții cât mai decente și servicii de cât mai bună calitate pentru beneficiari, de aici și eforturile noastre constante.

De aceea, dăm asigurări argeșenilor că am fost și vom rămâne intransigenți de fiecare dată când apar situații sau abateri grave, pe care le considerăm inadmisibile!

În rețeaua DGASPC Argeș funcționează în prezent 11 centre pentru copii, 8 centre rezidențiale pentru persoane adulte cu dizabilități, o locuință protejată pentru victimele violenței
domestice și un Centru de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței Domestice, precum și Căminul pentru Persoane Vârstnice Mozăceni.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.