Spitalul de Recuperare Respiratorie şi Pneumologie „Sf. Andrei” Valea Iașului, județul Argeș, organizează concurs/examen în conformitate cu prevederile Ord. M.S. nr. 166/2023, pentru ocuparea unui post vacant de medic specialist cardiolog, perioadă nedeterminată, normă întreagă, durata timpului de lucru fiind de 7 ore/zi, 35 ore/săptămână în cadrul spitalului.

CONDIȚII GENERALE:

a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate și, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs, inclusiv condițiile de exercitare a profesiei;
f) nu a fost condamnat/ă definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru care candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art. 1, alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art. 35, alin. (1), lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice.

Dosarele de înscriere la concurs vor cuprinde următoarele acte:

a) formularul de înscriere la concurs, conform modelului prevăzut în Anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1.336/2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice;
b) copia de pe diploma de licență și adeverință/certificat de confirmare în gradul profesional;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una dintre sancțiunile prevăzute la art. 455, alin. (1), lit. e) sau f), la art. 541, alin. (1), lit. d) sau e), respectiv la art. 628, alin. (1), lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 166/2023;
f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
g) certificatul de integritate comportamentală din care să reiasă că nu s-au comis infracțiuni prevăzute la art. 1, alin. (2) din Legea nr. 118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru candidații înscriși pentru posturile din cadrul sistemului de învățământ, sănătate sau protecție socială, precum și orice entitate publică sau privată a cărei activitate presupune contactul direct cu copii, persoane în vârstă, persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane vulnerabile ori care presupune examinarea fizică sau evaluarea psihologică a unei persoane;
h) adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 3 luni anterior derulării concursului;
i) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
j) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
k) Curriculum Vitae, model comun european.

Documentele prevăzute la lit. d) și f) sunt valabile 6 luni și se depun la dosar în termen de valabilitate.

La depunerea dosarelor de înscriere, candidații au obligația de a prezenta și originalele actelor depuse în copie la dosar, pentru confirmarea „conform cu originalul”.

Taxa de participare la concurs este de 150 lei şi se achită la casieria spitalului.

Dosarele se depun la Biroul RUNOS din cadrul Spitalului de Recuperare Respiratorie şi Pneumologie „Sf. Andrei” Valea Iașului, localitatea Valea Iașului, str. Armand Calinescu nr. 5, județul Argeș, în termen de 10 zile lucrătoare de la apariția anunțului, iar concursul se organizează în maxim 30 de zile de la publicarea anunțului.

Tematica de concurs si bibliografia sunt cele afisate pe site-ul Ministerului Sanatatii pentru examenul de medic primar/specialist in specialitatea postului, la rubrica Examene si Concursuri Naţionale.

Concursul pentru ocuparea postului vacant menţionat constă în următoarele etape:

a) selecția dosarelor de înscriere și stabilirea punctajului rezultat din analiza și evaluarea activității profesionale și științifice pentru proba suplimentară de departajare (proba D), prevăzută în Anexa nr. 3 la Ordinul nr. 166/2023;
b) proba scrisă;
c) proba clinică sau practică, în funcție de specificul postului publicat la concurs.

Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații declarați admiși la etapa precedentă.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Biroul RUNOS din cadrul Spitalului de Recuperare Respiratorie şi Pneumologie „Sf. Andrei” Valea Iașului, localitatea Valea Iașului, str. Armand Călinescu nr. 5, județul Argeș, telefon 0248/724.431.

CALENDAR PENTRU OCUPAREA UNUI POST VACANT DE MEDIC SPECIALIST CARDIOLOG:

– Publicarea anunţului – 25.06.2024.
– Depunerea dosarelor de concurs, 10 zile lucratoare de la apariţia anunţului – 09.07.2024, ora 15.00.
– Data selecţiei dosarelor şi analiza şi evaluarea activităţii profesionale (proba D) Anexa 3 – 10.07.2024.
– Data afişării rezultatelor selecţiei dosarelor şi analiza şi evaluarea activităţii profesionale (proba D) Anexa 3 – 11.07.2024.
– Data-limită de depunere contestaţii la rezultatul selecţiei dosarelor şi analiza şi evaluarea activităţii profesionale (proba D) Anexa 3 – 12.07.2024, ora 15.00.
– Data afişării rezultatelor contestaţiilor referitoare la selecţia dosarelor şi analiza şi evaluarea activităţii profesionale (proba D) Anexa 3 – 15.07.2024, ora 15.00.
– Proba scrisă – 18.07.2024. ora 10.00.
– Afişare rezultate la proba scrisă – 18.07.2024.
– Data-limită de depunere contestaţii la proba scrisă – 19.07.2024, ora 15.00.
– Afişare rezultate la contestaţiile depuse pentru proba scrisă – 22.07.2024, ora 15.00.
– Proba clinică/practică – 24.07.2024, ora 10.00.
– Afişare rezultate la proba clinică/practică – 24.07.2024.
– Data-limită de depunere eventuale contestaţii la proba clinică/practică – 25.07.2024, ora 15.00.
– Afişare rezultate soluţionare contestaţii la proba clinică/practică – 26.07.2024, ora 15.00.
– Afişare rezultate finale – 26.07.2024, ora 15.00.

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.