Trăim momente sublime datorită evoluției onorabile a tricolorilor noștri la cel mai înalt nivel fotbalistic! Sărbătorirea Zilei Drapelului în acest context este o fericită asociere!

Unicitatea țării noastre pe plan european vine din combinarea latinității – care vine din direcția Vest de la împăratul Traian, cu a ortodoxiei – care vine dinspre Est, prin Sfântul Apostol Andrei.

Românii sunt frumoși la chip, iar inteligența este exprimată simplu și genial de Emil Cioran: „Mergi preț de câteva ore prin București și nu găsești un prost!”.

Țara este frumoasă și bogată, cu munți care „aur poartă”, ape curgătoare cristaline, dealuri fertile din care izvorăște licoarea bahică, resurse petroliere, inclusiv în Pontus Euxinus, marea noastră poetizată de legendarul Ovidius, și exemplele ar putea continua.

Dincolo de toate aceste miracole, România are și un steag național excepțional. Inspirația pare să fi venit din Europa, de unde am preluat în primul rând orientarea care sugerează verticalitatea, rară de altfel, care mai apare doar la Franța, Italia și Belgia. Vorbind despre culori, roșul simbolizează sângele în sens de bucurie și energie, dar și de sacrificiu pentru apărarea țării, galbenul bogăția – aur, cereale, iar albastrul – cerul și blândețea. Noi am preluat de la Franța părțile albastră – care semnifică Libertate (în original Liberté) și roșie – Frăție (în original Fraternité), și am transformat imaculata porțiune mediană a tricolorului cocoșului galic cu semnificația de Egalitate (în original Egalité) într-o zonă galben-aurie care semnifică Dreptatea. La drapelul tripartit egal vertical, cifra trei reprezintă numărul perfect. Mai este de remarcat repartizarea echilibrată a culorilor.

Interesant este faptul că tricolorul francez a fost preluat cu unele modificări geometrice de numeroase națiuni, de la Croația și Serbia la Rusia, de la Olanda la Regatul Unit și Statele Unite.

În schimb, tricolorul nostru este unic în Europa, dar remarcăm similitudini cu cel al statului francofon Ciad din Africa Centrală, supranumit „inima moartă a Africii”, inimă deoarece este centrul geometric al continentului și moartă pentru că nu are ieșire la mare. Exceptând nuanța de albastru, steagurile sunt similare și, oficialii din Ciad chiar inițiaseră prin anii ’90 o sesizare în acest sens.

În America Latină remarcăm steagul orizontal galben-albastru-roșu al Columbiei, în care orientarea și ordinea culorilor sunt diferite față de tricolorul nostru. Această combinație a fost preluată de două state vecine, fiind suportul pastelat pe care Venezuela a suprapus opt stele albe, iar Ecuador, o stemă.

Potrivit atestării profesorului francez Alexandre Vaillant stabilit la București, tricolorul ca drapel al Principatelor Române a fluturat pentru prima dată în anul 1839 pe Valea Prahovei. Cu câțiva ani înainte, domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, obținuse de la otomani învoirea ca steagul tricolor să fie arborat pe vasele comerciale și militare. Totuși, cele trei culori se regăsesc și în vremuri mai vechi, de exemplu pe diplomele emise de Mihai Viteazul pe scuturi și steme.

Revoluționarii pașoptiști din provinciile românești au numit tricolorul „stindard al libertății”, apogeul fiind atins la impresionanta Adunare de la Blaj, pe care era scris „virtutea română reînviată”. Ziua Drapelului Național a fost instituită în data de 26 iunie, tocmai pentru a marca momentul istoric în care Guvernul Revoluționar a decretat ca Tricolorul să reprezinte steagul național al tuturor românilor. Nici aromânii nu s-au lăsat mai prejos, pe tricolorul lor de la 1848 fiind înscrise inițialele de la expresia latină Senatus Populus Que Romanus.

Tricolorul României este și drapelul Bucureștiului, dar și al Budapestei, ce-i drept, cu culorile dispuse orizontal, ceea ce a generat un curent de schimbare în capitala țării vecine.

În anul 2013, tricolorul nostru cântărind cinci tone și având o suprafață echivalentă a trei terenuri de fotbal a fost etalat pe un aerodrom din apropierea Capitalei, ajungând în Cartea Recordurilor Guinness.

Așadar, avem cel mai frumos steag din lume! Și cel mai mare! Și cel mai vizibil la EURO ’24!

Rubricile și știrile de sănătate sunt susținute de CATENA – Farmacia Inimii.

„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.