Mioveni este în sărbătoare, cetățenii bucurându-se de Zilele Orașului desfășurate în aceeași perioadă în care sunt sărbătoriți și patronii spirituali ai urbei, Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
Echipa PSD a fost și în aceste momente speciale în mijlocul locuitorilor și alături de administrația din Mioveni. Vicepreședintele Consiliului Județean, Marius Nicolaescu, a acordat cu această ocazie o diplomă de excelență administrației locale și a subliniat faptul că PSD are cea mai bună echipă pentru Mioveni.
„Avem cea mai performantă echipă la Mioveni! O echipă dornică să construiască și care își propune noi și noi obiective în folosul cetățenilor. Aici, la Mioveni, se vede cel mai bine ce înseamnă forța echipei. Rezultatele acestei munci de echipă se văd la tot pasul și sunt sigur că primarul ales Aurel Costache și colaboratorii săi vor continua dezvoltarea acestui oraș tânăr și plin de energie. La Mioveni avem un parteneriat solid cu cetățenii, în primul rând, cărora le mulțumim pentru încrederea pe care ne-au acordat-o și ne-o acordă în continuare. La mulți ani, Mioveni!”, a declarat Marius Nicolaescu.
„Mioveniul este un oraș european, dar nu trebuie să uităm de tradiții, de obiceiuri și de credință. Să aveți încredere că proiectele de dezvoltare pentru Mioveni vor continua, fie că vorbim despre noul pod de la Racovița, fie despre o nouă centură pentru oraș sau de Drumul Expres Pitești-Mioveni”, a spus deputatul Nicolae Pavelescu.
„În echipă putem să realizăm lucruri frumoase aici, în orașul nostru. Vreau să vă asigur că noul Consiliu Local va susține toate proiectele bune pentru cetățenii orașului Mioveni. Am reușit să atragem în orașul nostru peste 52 de milioane de euro, fonduri nerambursabile. Unele dintre proiecte sunt în implementare, altele urmează. Cele mai mari proiecte ale noastre sunt pentru educație, pentru ca ai noștri copii să aibă tot ce este necesar să poată să învețe și să ne asigure un viitor mai mult mai bun!”, a spus Ciprian Țurlea, viceprimar al orașului Mioveni.
Din echipa PSD Argeș prezentă la Mioveni au făcut parte deputatul Nicolae Pavelescu, vicepreședintele C.J. Argeș Marius Nicolaescu, secretarul de stat Vlad Ștefan Niculae de la MDLPA, consilierii județeni Nicolae Tudose, Viorel Enache, Bogdan Bălan, Aurel Iacșa, Nicoleta Nicolescu, Ramona Nițoiu, Cornel Popescu, directorul general adjunct Romsilva, Olavi Nițescu, directorul economic ABAAV, Octavian Tănăsescu, consilieri locali, membri TSD.
„Citește, apreciază, comentează şi distribuie!” – „Read, like, comment and share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.
Trackback-uri/Pingback-uri