Zilele trecute, David Popovici a entuziasmat toată planeta prin evoluția sa la Olimpiada de la Paris. Istoria a început în urmă cu trei ani, la Tokyo, când juniorul de atunci s-a apropiat la două sutimi de secundă de bronzul olimpic la 200 m și a fost finalist la sută.

Explozia s-a produs însă în anul 2022 când David, încă junior, a câștigat aurul mondial la Budapesta și aurul european la Roma, atât la 100, cât și la 200 metri liber. Dublul campion mondial și european a atras atenția experților în domeniu prin faptul că înoată altfel decât ceilalți campioni de natație. Distrându-se, așa cum declara la conferința de presă, Popovici a îmbunătățit recordul mondial cu circa o secundă. Înotând relaxat cu corpul său filiform, el i-a învins clar pe competitorii musculoși care tăiau apa furibund în lupta pentru câteva sutimi de secundă.

De câteva luni, recordul mondial la sută al lui David a fost doborât de chinezul Pan Zhanle, un înotător similar ca stil cu Popovici. Păstrându-și toată energia pentru „proba regină”, Pan a câștigat aurul olimpic la Paris cu circa o secundă avans, lăsându-l pe Popovici să se lupte pentru podium la sutimi de secundă cu competitorii musculoși. Cu alte cuvinte, victoria lui Zhang s-a realizat prin aplicarea „brandului Popovici”. Rememorând declarația lui David dinaintea finalei, potrivit căreia „va învinge cel care își va controla mai bine tracul”, deducem că, de această dată, Zhanle a fost cel care s-a distrat.

În opinia mea, David Popovici a revoluționat natația. Cu voia dumneavoastră, l-aș încadra într-un careu de ași, alături de Bob Beamon, Dick Fosbury și Usain Bolt.

Bob Beamon, care la Olimpiada Mexicană din 1968 a sărit 8,90 metri, declara că „publicul mi-a indus o stare de relaxare atât de benefică, încât pur și simplu am zburat spre recordul mondial”. Tot atunci, Dick Fosbury a devenit unul dintre cei mai influenți atleți din istorie câștigând medalia de aur și stabilind un nou record olimpic de 2,24 m cu stilul flop, în care corpul este mai puțin tensionat decât în stilul clasic, cu condiția ca aterizarea să se facă pe o saltea moale.

După patru decenii, sprinteur-ul jamaican Usain Bolt a devenit „cel mai rapid om din istorie”, cu 19,19 s la 200 m plat și 9,58 la sută, fiind eroul Jocurilor Olimpice de la Beijing, Londra și Rio. “Nu-mi fac griji pentru start, finalul este important!”, declara relaxat marele campion.

Așadar, un bronz cât un aur pentru David Popovici și „Team România” la Paris. Rivalitatea continuă, așteptăm următoarele confruntări!

Rubricile și știrile de sănătate sunt susținute de CATENA – Farmacia Inimii.