Primul lucru! Să știți că faceți parte dintr-un neam vrednic! Să știți că n-am fost mereu sclavi și că, dacă săpați puțin în grădină, o să dați peste artefacte vechi de mii de ani, stropite cu sângele și sudoarea neamului vostru! O să găsiți martiri, sfinți, exemple încă vii după sute de ani (vii prin modelul lăsat moștenire), dar și foarte multă durere…

Bântuie prin locurile astea duhuri amare: trădarea, lenea, clevetirea și, cel mai grav, invidia… Toate acestea împreună au format furtuna perfectă. Să nu vă temeți, astea-s doar iluzii, la fel ca frica (cea mai mare iluzie a minții). După fiecare furtună, o să iasă și soarele; sper să iasă în timpul vostru, că noi suntem sătui de umbrele și de degradarea morală ce apare în această furtună.

Noi, cei de acum, în majoritate, dăm cu piciorul trecutului nostru și ne fug ochii și neuronii după plăceri superficiale, de cele mai multe ori trupești. Să nu faceți ca noi, că nu asta e calea! Toate au un început și un sfârșit, sfârșitul nostru a început când am renunțat la credință, la valorile moștenite de la bunici și la sufletele noastre!

Există un război nevăzut care se duce pentru sufletele noastre și ale voastre! Scaraoschi chiar există și face tot ce poate să vă convingă că nu există, ca să poată să se desfășoare-n voie!

Poate vi se pare ciudat, dar, cu toate greutățile astea, aveți șansa de a fi cei mai buni! Voi puteți schimba lumea, dar mare grijă în ce o schimbați, că dacă vreți LGBTQ++ȚJ… atunci o să pierdeți tot.

Există speranță de mai bine! Văd în timpul meu exemple vii ce nu ar fi putut exista acum 40-50-60 de ani, văd ambiția de a reuși și mai văd dorința de a lăsa în urmă istorie, nu doar umbră și fose septice pline… e drept, mai rar, dar încă există sufletele astea.

Oricând vă va fi greu, săpați în grădina casei neamului din care faceți parte prin naștere și adunați de acolo ce aveți nevoie (găsiți de toate, așa cum și noi am găsit).

Cu Dumnezeu înainte!

#Romania