Celebrarea a mai mult de o jumătate de secol de căsnicie este un moment unic în viață, iar, pentru 81 de cupluri din Pitești, a fost, astăzi, 13 iunie 2023, prilej de apreciere din partea municipalității, care a premiat performanța acestora de a fi un model de stabilitate în familie: 72 de diplome de fidelitate pentru sărbătorirea a 50 de ani de căsătorie și alte 9 pentru împlinirea a 60 de ani de viață împreună!

Primarul Cristian Gentea, însoțit de viceprimarul Gelu Tofan, a înmânat seniorilor prezenți diplome, flori și premii în bani, transmițându-le, atât în nume personal, cât și ca reprezentant al Consiliului Local Pitești, respectul și recunoștința pentru contribuția dumnealor la dezvoltarea comunității și pentru exemplul pe care îl reprezintă pentru generațiile mai tinere, acela de asumare a valorilor familiei și de prețuire a promisiunilor făcute în momentul când au decis să își unească destinele.

Felicitări tuturor sărbătoriților acestui eveniment special! Le dorim mulți ani împreună, în sănătate și bucurie, alături de familie și de cei dragi!

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.