⚠️ În perioada 22.07-01.08.2024, polițiștii locali cu atribuții în domeniul protecției mediului, din cadrul Serviciului Control – Poliția Locală Pitești, au efectuat multiple verificări în vederea respectării normelor legale privind modul de depozitare a deșeurilor menajere la platformele situate pe raza municipiului Pitești. Au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenționale, conform legislației în vigoare, în valoare totală de 8.700 lei.

ℹ️ Conform H.C.L. nr. 283/2021, depozitarea/aruncarea de către persoanele fizice sau juridice a deșeurilor menajere sau a resturilor vegetale la alte platforme de colectare decât cele prevăzute – containere de colectare selectivă pentru deșeuri reciclabile/platforme situate în localitatea de reședință – constituie contravenție, valoarea sancțiunii fiind cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei.

Acțiunile vor continua și în perioada imediat următoare în vederea identificării și a sancționării celor care nu respectă legislația în vigoare privind menținerea curățeniei în jurul platformelor de gunoi.