Marți, 27 august, de la ora 17:00, în Sala Ars Nova de la Casa Cărții, o promisiune ce a trecut granița dintre vremelnic și veșnicie s-a îndeplinit, prin expunerea unor picturi ale regretatului artist plastic și muzician Nicu Covaci, alături de cele ale bunului său prieten, maestrul Valeriu Sepi, fost colaborator al trupei „Phoenix”, care s-a impus în cultura română atât prin lucrările de pictură, grafică, sculptură, dar și ca percuționist al celebrei formații rock.

Expoziția a fost prezentată în cadrul dezbaterii cu tema „Clipa Păsării de Foc în spațiul cultural românesc – de Ziua Limbii Române”, coordonate de ec. Valentina Alina Din, promotor cultural, avându-i invitați pe membrii trupei „Baba Novak” și pe artistul plastic Valeriu Sepi – grafician al afișelor pentru o serie de concerte și de spectacole de jazz, dar și al copertelor albumelor muzicale ale trupei „Phoenix”. Artist plastic consacrat la nivel național și internațional, Valeriu Sepi a realizat lucrări de pictură la comanda unor muzee din Germania, Singapore, Malaezia, Indonezia, Brazilia, Australia și Nepal, unde a fost și profesor de arte plastice.

Ziua Limbii Române a fost omagiată printr-un recital de muzică etno-rock – piese ale lui Nicu Covaci și Valeriu Sterian, în interpretarea lui Radu Gheorghe (fostul toboșar al lui Valeriu Sterian), Răzvan Pisău (violonist, colaborator al Ansamblului Folcloric „Doina”) și Mihai Stârcea (voce, chitară, fost elev al lui Nicu Covaci) – membri ai trupei „Baba Novak”.

Expoziția de pictură poate fi vizionată de către public, la Sala Ars Nova de la Casa Cărții, până la finele lunii septembrie ale acestui an. Dezbaterea poate fi urmărită pe canalul de YouTube al Centrului Cultural Pitești, prin accesarea link-ului: https://www.youtube.com/watch?v=GScSW-BFc04.