Chiar dacă aderarea la ADI Transport Metropolitan a fost una destul de costisitoare, aceasta era necesară şi pentru comuna Moşoaia. Actualul viceprimar şi noul primar al localităţii, Adrian Frîntură, ne-a oferit informaţii în acest sens:
„Am făcut un prim pas de acum, de pe 19 august, când am mărit numărul de curse. Avem o cursă suplimentară dimineaţa şi seara în Moşoaia, una suplimentară şi în Ciocănăi. Am ajustat puţin programul de weekend, pentru că în orele acelea de prânz, autobuzele circulau mai mult goale. Am eliminat acele curse şi am mărit spre seară, când oamenii vin din Piteşti, se duc spre casă.
În septembrie ne dorim să finalizăm introducerea curselor şi spre satul Hinţeşti, pe strada principală. pentru că va începe şcoala şi copiii au nevoie de transport. Acum sunt două discuţii: ori autobuzul actual, pe linia M10, să facă o buclă, să intre în Hinţeşti şi să iasă din nou pe Drumul Naţional, ori să venim cu autobuze mai mici, să facem câteva curze zilnic şi să avem o linie separată de linia M10. Suntem în discuţii cu cei de la Publitrans şi cei de la ADI Transport pentru a găsi cea mai bună soluţie pentru satul Hinţeşti!”.