Conducerea și factorii de decizie din cadrul Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea s-au întâlnit în ședință extraordinară a Centrului Operativ pentru Situații de Urgență pe tema pregătirilor pentru gestionarea debitelor în creștere ale fluviului Dunărea. În urma discuțiilor au fost dispuse, ca prime măsuri preventive, inspectarea tuturor sectoarelor de dig de pe fluviul Dunărea aflate în administrarea ABA Argeș-Vedea (aproximativ 200 km), verificarea punctelor critice cunoscute, identificarea celor noi (dacă este cazul!) și intervenția în regim de urgență, acolo unde este nevoie, pentru refacere stabilității digului. Vor fi inspectate, de asemenea, zonele deja determinate pentru montarea mirelor hidrometrice la ape mari și se va defrișa vegetația, daca există.
Formațiile de intervenție ale ABA Argeș-Vedea vor pregăti un stoc minim de 1.000 de saci cu nisip pe care îi vor transporta la cantoanele de pe fluviul Dunărea ale SGA Giurgiu și SGA Teleorman.
ABAAV va informa toți deținătorii de lucrări hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor de la Dunăre asupra prognozei hidrologice emise de către INHGA, iar în acazul ANIF (Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare) va solicita verificarea punctelor critice la subtraversările conductelor prin diguri și stadiul de funcționare al stațiilor de pompare din administrarea acestora.
Tot pentru a analiza pregătirile și capacitatea de intervenție pe sectorul fluviului Dunărea administrat de ABAAV, o delegație condusă de ministrul Mediului Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, alături de reprezentanți ai Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul MMAP, conducerea Administrației Naționale Apele Române și ABA Argeș-Vedea a vizitat Centrul de Intervenție Rapidă din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Giurgiu.
În centrul de intervenție localizat la sediul Sistemului Hidrotehnic Giurgiu – Baraj Mihăilești sunt stocate materiale și utilaje de intervenție în situații speciale generate de inundații, poluări accidentale etc., putându-se acționa pe raza județelor Giurgiu, Teleorman și Ilfov. Cu ocazia vizitei delegaței au fost verficate materialele și mijloacele de intervenție ce pot fi utilizate pentru prevenirea și tranzitarea în condiții de siguranță a viiturii pe fluviului Dunărea: mașini de umplut saci, panouri de aluminiu și hidrobaraje, turnuri de iluminat etc.
Prognoza hidrologică actuală pentru fluviul Dunărea estimează că în intervalul 28-29 septembrie 2024 se va înregistra un debit de aproximativ 9.200-9.500 mc/s la intrarea în țară.
Spațiul hidrografic al fluviului Dunărea aflat în grija Administrației Bazinale de Apă Argeș-Vedea se întinde pe o lungime de aproximativ 170 de km, între orașele Turnu Măgurele și Oltenița, zona fiind administrată prin Sistemul de Gospodărire a Apelor Teleorman și Sistemul de Gospodărire a Apelor Giurgiu.