🆒 🔜 Săptămâna viitoare se vor pune în vânzare biletele pentru cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST! Acestea se vor găsi, începând de luni, 23 septembrie 2024, la Centrul Cultural Pitești (imobilul Casa Cărții) și online, la https://www.bilete.ro.

📞 Relații suplimentare la nr. de telefon al Centrului Cultural Pitești: 0248/219.976.

🎸 Ediția acestui an a festivalului, organizată de Primăria Municipiului Pitești, prin Centrul Cultural Pitești, aduce din nou pe scena Filarmonicii Pitești artiști consacrați ai genului, care vor susține recitaluri extraordinare, după desfășurarea concursului de interpretare din cadrul festivalului:

🔥 Alifantis&Mirică GEMINI – piesele din prestigiosul proiect muzical al celor doi muzicieni de calibru vor încânta publicul piteștean!

📀 Nicu Alifantis, un artist complex, unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică de teatru, muzician, actor și poet, a compus în cei 50 ani de activitate muzica a peste 118 piese de teatru, a colaborat cu 54 teatre şi 61 regizori, a scris muzica pentru 17 filme, a lansat 36 albume discografice, din care 19 individuale, 6 de autor și 11 de colecție, a susținut peste 5.500 spectacole și recitaluri, activitate artistică pentru care a fost distins cu 19 premii de excelență naționale și internaționale, fiind decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler.

📀 Răzvan Mirică este compozitor și poli-instrumentist. Cântă la chitare (acustică, electrică), sitar, mandolină, chitalele şi este şi producător muzical. Face parte din trupa ZAN al cărei lider este Nicu Alifantis.

💥 Trupa CALEnDAR (Marius Mandai și Lucian Ștefan), care va aduce aproape de sufletul spectatorilor CÂNTECE DE MUNTE, transportând publicul în jurul unui foc de tabără, la o cabană, cu muzică folk oferită într-o interpretare sensibilă și originală!

ℹ️ Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, de la ora 18:00, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești.

▶️ Participanții la concurs vor trimite fișa de înscriere și înregistrarea a două piese de muzică folk, cu durata de maximum 4 minute per melodie, pentru preselecție, la adresa: CENTRUL CULTURAL PITEŞTI, CASA CĂRŢII, str. Craiovei nr. 2, Bl. G1, municipiul Piteşti, judeţul Argeș, cod 110013, telefon 0248/219.976, sau la e-mail-ul: cultcentre@yahoo.com, până pe data de 18 octombrie 2024.

▶️ Preselecția se va desfășura online, pe baza materialului audio trimis de concurenți. După evaluare, concurenții vor fi anunțați telefonic și pe e-mail dacă au fost admiși la preselecție. Festivalul-concurs și Gala Laureaţilor se vor desfășura în sala de concerte a Filarmonicii Pitești, cu sediul în str. Calea București, nr. 2, Pitești, județul Argeș, în data de 26 octombrie 2024, de la ora 18.00.

▶️ Concurenții vor participa individual sau în grupuri, pe categorii de vârstă: până la vârsta de 18 ani și peste vârsta de 18 ani.

👉🏻 Regulamentul de organizare a festivalului și fișa de înscriere se pot descărca de pe site-ul oficial al Centrului Cultural Pitești – www.centrul-cultural-pitesti.ro sau de pe pagina oficială de Facebook a instituției.

#acasălaPitești #TrivaleFest #CentrulCulturalPitești #FilarmonicaPitești