Astăzi, 19 septembrie 2024, au fost recepționate lucrările de modernizare – finalizate în mai puțin de șase săptămâni – pentru trei locuri de joacă din Pitești. Copiii din zona Nord și din cartierul Prundu se pot bucura, acum, de spații de recreere și de relaxare amenajate cu multe elemente naturale și prevăzute cu echipamente de joacă moderne, diferite constructiv și funcțional, covor elestic de cauciuc (tartan) – suprafață de contact sigură pentru protecția la impact.
Cele trei locuri de joacă modernizate sunt amplasate în:
1. Zona Nord, strada Făgăraș – Bl. E8-E9:
• suprafața amenajată – 219,2 mp;
• număr echipamente – 7 buc.;
• preț (fără TVA) – 284 603,94 lei.
2. Cartierul Prundu, strada Horia, Cloșca și Crișan – Bl. B10-B11:
• suprafața amenajată – 120 mp;
• număr echipamente – 6 buc.;
• preț (fără TVA) – 148 551,36 lei.
3. Aleea Petru Poni – Bl. B14-B15:
• suprafața amenajată – 105 mp;
• număr echipamente – 3 buc.;
• preț (fără TVA) – 158 027,35 lei.
Lucrările au fost executate de către Asocierea DFS Center Grup SRL și subcontractanți SC Invest Prospeed ESM SRL – SC Fun Attraction Expert Service SRL, investiția fiind realizată din bugetul local. În cursul acestui an, Administrația Domeniului Public a investit în modernizarea a nouă locuri de joacă, dintre care șapte sunt deja finalizate, iar alte două vor fi recepționate în curând.