🆕ℹ️ Marți, 17 septembrie, de la ora 15.00, în Piața Primăriei din Pitești va avea loc o conferință de presă susținută de către organizatorii și partenerii evenimentului Romanian Science Festival, ajuns la cea de-a V-a ediție, în cadrul căreia, pe lângă informații importante referitoare la desfășurarea Târgului de Ştiințe Pitești Science Festival 2024, va fi prezent ciclistul român care traversează Europa pe bicicletă pentru a susține educația STEAM din România!

Implicat în acest proiect, ca mentor, încă de la prima ediție, când era student la Universitatea Bristol din Marea Britanie, Emil Cențiu a plecat pe 30 august din Trafalgar Square-Londra și a parcurs un traseu de 2.462 de kilometri, trecând prin 10 țări: Regatul Unit, Franța, Olanda, Belgia, Germania, Republica Cehă, Austria, Slovacia, Ungaria și România. Sosirea la Pitești este prevăzută pentru 17 septembrie, cu ocazia celei de-a cincea ediții a Romanian Science Festival.

🆒 Piteștiul se numără printre cele 4 reședințe de județ care vor găzdui, în 2024, târgul de științe organizat de către sutele de voluntari din liceele românești și mentori din diaspora. Pitești Science Festival, ediția a V-a, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Pitești, se va desfășura sâmbătă, 21 septembrie, între orele 11.00 și 17.00, în Piața Primăriei.

➡️ Educația STEAM (Știință, Tehnologie, Inginerie, Artă și Matematică) joacă un rol crucial în dezvoltarea tinerilor, oferindu-le abilități necesare pentru succesul în carieră și viață. Cu toate acestea, mulți elevi din România, în special din zonele defavorizate, rurale sau urbane mici, nu au acces la resursele și oportunitățile necesare pentru a explora aceste domenii.

🆓 Romanian Science Festival își propune să schimbe această realitate, organizând anual evenimente educative și programe de mentorat, aducând știința mai aproape de tineri, prin metode practice și non-formale, ateliere științifice și programe de mentorat.

Fondurile strânse în urma acestei călătorii pe bicicletă vor contribui la:

✅ Sponsorizarea unei Caravane RSF în mediul rural: oportunitățile sunt considerabil reduse pentru copiii care locuiesc și studiază în sate și orașe mici; de aceea, RSF își propune să atragă o participare de 30-50% din această categorie de copii. Anul acesta, RSF va ajunge în 16 sate și localități mici din patru județe: Argeș, Maramureș, Cluj și Iași.
✅ Achiziționarea materialelor necesare pentru experimente: majoritatea participanților la evenimentele RSF nu a făcut niciodată un experiment științific în cei 12 ani de școală. RSF este prima lor ocazie de a participa la experimente științifice practice.
✅ Extinderea festivalului: organizarea de evenimente în mai multe județe din România. În fiecare an, RSF dorește să adauge încă două județe în programul evenimentelor.

DESPRE ROMANIAN SCIENCE FESTIVAL

ℹ️ Romanian Science Festival este o iniţiativă care s-a născut din dorinţa de a implica cercetătorii şi studenţii români din Diaspora academică în sistemul de educaţie din România cu scopul de a atrage elevii spre disciplinele ştiinţifice.

🆒 În 2022, Romanian Science Festival a fost premiat la Berlin de către Falling Wall Foundation în categoria Science Engagement, inițiativa fiind declarată câștigătoare din peste 1.350 de proiecte de promovare a disciplinelor STEM la nivel global.

www.romaniansciencefestival.ro

Romanian Science Festival