Miercuri, de la ora 19.00, „vulturii” de la FC Argeș Basketball vor primi vizita echipei poloneze Spójnia Stargard, în cadrul Grupei E a FIBA Europe Cup. Meciul contează pentru runda a 5-a și reprezintă al doilea din cele patru jocuri consecutive pe care alb-violeții le dispută pe teren propriu.

Sub conducerea lui Nebojsa Vidic, echipa a început luna cu o victorie crucială: la finalul săptămânii trecute, FC Argeș a învins CSM Petrolul Ploiești, scor 77-48, în fața a aproximativ 1.500 de suporteri.

În Grupa E, FC Argeș are o linie de clasament de 1/3, în timp ce adversarii din Stargard sunt la 2/2. În meciul disputat în Polonia, gazdele s-au impus la o diferență de un singur punct, după ce „alb-violeții” au condus cu 5 puncte în ultimele minute.

🎟 Biletele sunt disponibile pe: www.biletesmart.ro/pitesti și la casieria Pitești Arena.

📅 După acest meci, Argeșul continuă seria de acasă cu:

– CSM Constanța (09.11, ora 19.00).
– CSM Oradea (13.11, ora 19.00).

Hai la sală să susținem FC Argeș!