Reamintim cetățenilor orașului Mioveni că lucrările de toaletare și corecție a arborilor se efectuează numai după obținerea avizelor necesare, emise de Comisia pentru Avizarea Tăierilor/Toaletărilor din cadrul Primăriei Mioveni, conform reglementărilor stabilite de Legea 24/2007. Aceste lucrări se desfășoară exclusiv în perioadele de repaus vegetativ al arborilor, PRIMĂVARA și TOAMNA, pentru a păstra echilibrul biologic al acestora.

Administrarea spațiilor verzi și realizarea lucrărilor de tăiere sau toaletare pe domeniul public revin autorităților locale. Totodată, se iau în considerare și solicitările venite din partea persoanelor fizice, juridice sau asociațiilor de proprietari. Pentru orice intervenție asupra arborilor de pe domeniul public, fie că este vorba de tăieri definitive, tăieri ale coronamentului sau toaletare, este necesară depunerea unei cereri la Registratura Primăriei Mioveni pentru obținerea avizului de specialitate.

În cazul arborilor aflați pe proprietăți private, toaletarea și întreținerea revin în responsabilitatea proprietarilor. Cererile trebuie însoțite de acordul Asociației de Proprietari/Locatari. Formularul tipizat poate fi descărcat de pe site-ul oficial al instituției: https://emioveni.ro/…/stiri/2024/acord_asoc_toaletare.pdf.

🌳#MioveniVerde🌲#ProtejămNatura 🍃 #ToaletareArbori