Ce este coroana dentară și când este necesară?
Coroana dentară este lucrarea protetică ce acoperă în totalitate un bont sau un dinte cu un grad mare de distrucție, reușind să-i redea atât funcționalitatea, cât și estetica.
Coroana dentară se recomandă în următoarele situații:
- distrucție dentară în proporție de 50%, din cauza cariei avansate;
- dinți ce au nevoie de restaurare în ceea ce privește forma sau culoarea;
- în urma unui tratament de canal;
- în urma unui tratament cu implanturi dentare.
Tipuri de coroane dentare:
- Coroană dentară din compozit – este folosită în etapa provizorie a tratamentului protetic.
- Coroană dentară metalo-ceramică – este formată din două straturi, cel de bază fiind metalic, peste care se află al doilea strat din ceramică, neafectând aspectul estetic al coroanei.
- Coroană dentară din ceramică – este realizată integral din ceramică, are atât rezistență la masticație, cât și un aspect estetic superior. Pot fi confecționate din E-max, litiu-disilicat sau feldspat, materiale extrem de durabile.
- Coroană dentară din zirconiu – este ideală pentru restaurarea tuturor dinților, inclusiv în zona frontală, îndeplinind cele mai exigente cerințe în materie de estetică.
Rezistența în timp a coroanei dentare depinde de o bună igienă orală (periaj de 2 ori pe zi, folosirea apei de gură și a aței dentare).
Practic, coroana dentară se prezintă la înfățișare ca un dinte, doar ca este goală pe dinăuntru.
E-mail: contact@drteo.ro, tel. 0736.407.404 şi QR-ul pentru FB.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.