Urmează zile de bucurie pentru iubitorii cărților și lecturii! Astfel, cea de-a XVI-a ediția a Salonului Internațional de Carte Bookfest şi-a deschis porțile în această dimineață, la București. Manifestarea, devenită deja una tradițională, se va desfășura în perioada 24-28 mai 2023, la Complexul Expozițional Romexpo din București, în pavilionul B2. Invitatul de onoare al acestei ediții va fi Italia.

La standul Invitatului de Onoare, iubitorii de carte vor avea ocazia să participe la dezbateri, lansări de carte și întâlniri cu personalități ale vieții culturale și literare. Iubitorii domeniului comunicare au motive de bucurie, întrucât Editura Polirom îi așteaptă cu o bogată ofertă editorială. De asemenea, pasionații domeniului Science Fiction pot găsi cărţile preferate la standurile editurilor care comercializează acest gen. Nu sunt uitați nici iubitorii de Psihologie şi Dezvoltare personală. Numeroase edituri sunt prezente cu ultimele noutăți din domeniu.

Ca jurnalist, rolul meu este acela de a transmite informațiile cât mai corect către publicul meu. Astfel, o carte care mi-a suscitat interesul în mod deosebit este „Fake news și dezinformare online. Recunoaște și verifică”, a profesorului de la Facultatea de Jurnalism a Universității București, dl Bogdan Oprea.

Încheiem cu o invitaţie: iubitorii de lectură sunt așteptați în această perioadă la Romexpo București!

Vadim Uţii

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.