Ştiți că eu am evitat de fiecare dată să discut acest subiect în spațiul public, spunând că se va paraliza administrația, în măsura în care nu ne vom concentra la prioritățile societății. România are nevoie clar de stabilitate, are nevoie clar de continuitate, iar acest lucru este un element foarte important în stabilitatea guvernării.
Partidul Național Liberal a oprit, așa cum ați constatat, orice discuții în spațiul public referitoare la rotativa guvernamentală, discuții pe care, trebuie să fim sinceri, oricum nu le-a inițiat Partidul Național Liberal, cu precizarea – și cred că este importantă această precizare – că vom merge mai departe cu negocierile privind programul de guvernare.
Vă informez că se fac discuții cu privire la programul de guvernare între specialiștii din partidele politice. Prioritățile noastre sunt cele pe care le-a exprimat și premierul și colegii noștri din conducerea partidului, nu o dată: stimularea în continuare a creșterii economice – am avut performanțe economice sub mandatele de premieri liberali și nu vrem să ne oprim aici.
Vorbim despre continuarea implementării Planului Național de Redresare și Reziliență, pentru că întotdeauna Partidul Național Liberal a fost cel care a generat reforme și a adus bani în plus în visteria României. Vorbim despre absorbția fondurilor europene, realizarea reformelor, atragerea de investiții, sprijinul pentru familiile din România, și ați văzut că astăzi vorbim despre un pas în plus cu privire la acest sprijin.
Acestea sunt prioritățile Partidului Național Liberal, care va vorbi despre ele în spațiul public și nu va mai vorbi despre această rotație de premier. De exemplu, astăzi, la Ministerul Muncii va avea loc o întâlnire de lucru cu ministrul Muncii pentru a aduce acesta lămuririle finale, sper eu, cu privire la reforma pensiilor speciale. Știți că a fost chemat de premier, iar în zilele următoare sper să vedem o discuție cu același ministru al Muncii referitoare la Legea salarizării, pentru că aceasta este cea de interes pentru rezolvarea problemelor din sistemul de educație.
Discuțiile despre modalitatea în care se va realiza această rotativă, discuții despre negocierile cu privire la viitoarele portofolii, despre viitoarele nume de miniștri, cred că pot fi încheiate rapid, dacă există voință politică, iar această voință politică sper eu că există, n-am niciun motiv să mă îndoiesc că ea nu ar exista. Ne dorim cu toții o tranziție rapidă, iar premierul a anunțat că pe data de 26 își va depune mandatul. Ca atare, tranziția rapidă este foarte importantă, fără să mai facem deloc discuții publice, pentru a nu bloca administrația și pentru a ne putea concentra pe prioritățile guvernamentale!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.