Primăria oraşului Mioveni şi Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni S.R.L. au încheiat un nou parteneriat cu şcolile din oraş, referitor oferirea gratuită a unei sesiuni de 12 şedinţe de înot pentru elevi, aceştia fiind grupaţi în funcţie de vârstă şi de programul şcolar.

Parteneriatul își propune promovarea educației fizice și sportului pentru elevii din oraș. Astfel, peste 400 de elevi de ciclul primar și gimnazial au început de ieri cursurile gratuite de iniţiere oferite în cadrul Bazinului de Înot Didactic şi de Agrement Mioveni, aflat în administrarea societăţii noastre.

Elevii provin de la școlile și liceele din oraș, se pregătesc sub îndrumarea a doi instructori specializaţi şi vor beneficia de asistență medicală pe durata desfășurării cursurilor de inițiere.

S.Ed.C Mioveni pune la dispoziţia elevilor şi mijloc de transport gratuit pentru deplasarea către şi dinspre Bazinul Didactic de Înot.

Biroul Relații Publice și Comunicare din cadrul SEdC Mioveni SRL

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.