În zilele de 19, 20 și 21 mai, între 10.00-14.00, în Pitești vor putea fi făcute teste gratuite pentru depistarea virusului Hepatitei C. Județul Argeș este parte a unui proiect important de prevenție, Campania „SALVEAZĂ O VIAȚĂ. SALVEAZĂ-ȚI VIAȚA!”, care aparține Universității de Medicină și Farmacie din Craiova și Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București.

De testări poate beneficia orice persoană din județul Argeș. Nu este nevoie de trimitere de la medicul de familie.

Testul presupune analiza de sânge recoltat din deget și rezultatul va fi dat pe loc. Foarte important este faptul că, dacă vor exista teste care vor arăta prezența infecției cu virusul hepatitei C, explorările viitoare și tratamentul pentru vindecare vor fi și ele gratuite prin sistemul public de sănătate.

„Îi rog pe argeșeni să vină să se testeze! Îmi doresc să profităm cât mai mulți de acest proiect pe care îl consider extraordinar de binevenit. Echipele de testare vor fi în zona centrală a orașului, în Piața Primăriei, Platoul Filarmonicii” – prefectul județului Argeș, Radu-Valeriu Perianu.

La conferința de presă de lansare a acestui proiect important au venit cu informații utile chiar inițiatorii.

„Organizația Mondială a Sănătății a transmis că avem ce ne trebuie ca până în 2030 să scăpăm de această boală, cu condiția să intervenim activ. Problema acestui virus este că pacientul nu știe că este infectat, de aceea trebuie să testăm populația generală. Din 2015 avem o terapie nouă care a evoluat și astăzi putem vindeca 99% dintre pacienți. Campania este adresată testării și încurajează donarea de sânge. Spitalele au mare nevoie de sânge” – prof. univ. dr. Dan Ionuț Gheonea, rectorul Universității de Medicină și Farmacie din Craiova.

„Atunci când se recoltează sângele, la donare, se fac și alte analize. Așa sunt descoperite afecțiuni în timp util. Universitățile de medicină din România colaborează în proiecte importante. Am creat și dezvoltat Centrul Național de competență în domeniul cancerului. Eu am avut studii pe cancer de prostate și cancer renal și pacienții au trait ani mulți” – prof. univ. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

„Nu avem vaccinuri pentru virusul Hepatitei C. Dar avem tratament. Pacienții cu virusul hepatitic C se vindecă și astfel nu mai asistăm la situații dramatice. Vorbim despre tratarea bolii. Dar pentru a aplica tratamentele, trebuie să știm cine este bolnav” – șef de lucrări dr. Gindrovel Dumitra, secretar general al Colegiului Medicilor din România.

„Pentru noi este o mare realizare acest program. Fie că prevenim sau depistăm în stadii incipiente sau putem influența evoluția. Este foarte importantă profilaxia și ne vom uni forțele. Suntem un județ în care instituțiile publice comunică bine cu medicii, cu medicii de familie” – dr. Sorina Honțaru, directorul Direcției de Sănătate Publică Argeș.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.