Administrația publică locală din comuna Dârmănești a demarat lucrările de prevenire a inundațiilor în mai multe zone sensibile din comună. În fapt, vor fi realizate canale colectoare, care să preia scurgerile de apă rezultate în urma unor ploi abundente.

„Zonele în care vom efectua astfel de lucrări sunt La Spital (Sfânta Elena), La Azegherești și La Banu. În total vom realiza canale colectoare pe o lungime de 600 de metri. Deja se lucrează la Sfânta Elena, urmând ca, în momentul în care pământul se va zvânta, să începem amenajările și în celelalte două puncte. După ce vom termina, urmează să asfaltăm atât la Sfânta Elena, cât și Drumul lui Banu. La acesta din urmă, deja se amenajează rigolele pe o parte și pe cealaltă a drumului. Totodată, în această perioadă am pietruit mai multe tronsoane, în zona Piscani”, a declarat primarul Emilian Ciolan.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.