În perioada 20-23 martie 2022, în Sala de conferințe a Hotelului Radisson Blu are loc Adunarea Generală a Asociației Comunelor din România (ACoR), în cea de-a 25-a sesiune ordinară, precum și Consiliul director în ședință ordinară pe semestrul I/2022.

Ediția din acest an a Adunării Generale a ACoR reunește un număr impresionant de participanți. Peste 170 de primari și reprezentanți ai comunelor din toate județele României, precum și reprezentanți ai Congresului Autorităților Locale din Republica Moldova (CALM), împreună cu invitați de rang înalt de la nivelul autorităților centrale, s-au arătat interesați să identifice cauzele ce determină decalajele dintre mediul rural și cel urban și să stabilească măsurile ce se impun pentru diminuarea acestor discrepanțe.

Programul activităților Adunării Generale a cuprins în prima parte a zilei de 21 martie discuții cu miniștrii și secretarii de stat din ministerele cu responsabilități în domeniul dezvoltării rurale (Cseke Attila-Zoltán, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației; Marius-Constantin Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale; Alexandru Rafila, ministrul Sănătății; Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor; Daniela Pescaru, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice; Sorin Moise, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Sorin Ion, secretar de stat în cadrul Ministerului Educației).

Totodată, au fost prezenți la eveniment Simona Bucura-Oprescu, președintele Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din cadrul Camerei Deputaților și șeful cancelariei prim-ministrului, Mircea Abrudean, care a transmis mesajul de susținere al prim-ministrului României, dl Nicolae-Ionel Ciucă.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila-Zoltán, a discutat cu liderii comunităților locale despre proiectele finanțate de MDLPA prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Programul Naţional de Investiții „Anghel Saligny”, respectiv încasarea redevenței obținută prin concesionarea din activități de exploatare a resurselor la suprafață ale statului.

Ministrul Tanczos Barna i-a felicitat pe participanți pentru aniversarea celor 25 de ani de la constituirea asociației și le-a mulțumit pentru colaborarea excelentă pe care MMAP o are cu ACoR. De asemenea, ministrul a reamintit că această colaborare trebuie să continue, având în vedere investițiile ce urmează să fie făcute de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în mediul rural, atât prin PNRR, cât și prin programele Administrației Fondului pentru Mediu.

„Luna aceasta finalizăm ghidurile pentru iluminatul public (care va fi lansat la data de 25 aprilie), precum ghidul pentru programul privind eficiența energetică. Pentru ca toate acestea să fie un succes, rolul dumneavoastră este determinant. Avem nevoie de Asociația Comunelor din România în realizarea tuturor acestor obiective, care, laolaltă, vor contribui la atingerea celui mai mare obiectiv: modernizarea spațiului rural din România”, a concluzionat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor.

Tot luni, 21 martie, a avut loc secțiunea dedicată evidențierii filialelor județene ale ACoR care au avut cele mai bune rezultate în ceea ce privește plata cotizației raportată la numărul membrilor, în anul 2021. Astfel, Colanul de aur al ACoR a fost acordat președintelui Filialei Județene Vrancea a ACoR și primarul comunei Bolotești, Fănică Popa. Colanul de argint al ACoR a fost acordat președintelui Filialei Județene Neamț a ACoR și primarul comunei Bârgăuani, Petrică Șchiopu, iar Colanul de bronz al ACoR a revenit președintelui Filialei Județene Călărași a ACoR, Nicolae Pandea, primarul comunei Ștefan cel Mare.

Marți, 22 martie, sunt invitați să analizeze problemele cu care se confruntă comunele din România și, implicit, autoritățile administrației publice locale ale acestora, ca urmare a unor sincope în procesul de descentralizare, precum și a unei accentuate diminuări a capacității administrative a autorităților administrației publice locale, reprezentanți ai: Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, Ministerului Finanțelor – Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern, Direcției Generale Administrație Publică din cadrul MDLPA, Institutului Național de Statistică și ai Airly – rețeaua independentă de monitorizare a calității aerului.

A 25-a sesiune ordinară a Adunării Generale a Asociației Comunelor din România este un exemplu de colaborare a autorităților publice locale cu cele centrale în interesul cetățenilor din mediul rural, a fost concluzia celor prezenți luni, 21 martie 2022, la eveniment.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.