Mai mulți stâlpi de iluminat ornamental au fost din nou rupți în data de 31 martie, pe Bulevardul Dacia, în zona blocului S1. În această zonă intervenim foarte des pentru repararea stâlpilor care cad pradă actelor de vandalism, fiind nevoiți să îi reparăm sau să îi înlocuim în repetate rânduri.

Eforturile pe care administrația publică locală, prin Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, le depune pentru a crea un mediu plăcut pentru dumneavoastră sunt zădărnicite de unele persoane care nu au respect față de banul public și distrug periodic mobilierul stradal, instalațiile de iluminat ornamental sau coșurile de gunoi, producând astfel importante pagube materiale.

Împreună putem stopa acest fenomen, prin implicarea activă a dvs., a celor care au înțeles că civilizația la care aspirăm, începe cu fiecare dintre noi.

Facem un nou apel la cetățenii de bine să ia atitudine împotriva celor care produc pagube în spațiul public, și să înștiințeze imediat Poliția Locală Mioveni, la telefon 0348/445.855.

Ca urmare a acestor acte de vandalism, au fost înştiinţate atât Poliţia Orașului Mioveni, cât şi Poliţia Locală, care caută autorul distrugerilor, pentru a fi tras la răspundere, conform legilor în vigoare.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.