Sâmbătă, o nouă caravană mobilă de vaccinare a poposit în comuna Albeştii de Argeş. La fel ca şi cu două săptămâni în urmă, localnicii s-au prezentat în număr mare la centrul de vaccinare organizat la Căminul Cultural şi au epuizat rapid dozele de vaccin. Mai multe amănunte am aflat de la edilul-şef Gabriel Popa: „Chiar dacă iniţial programasem acţiunea pentru duminică, a avut loc sâmbătă, cu o zi mai devreme. Nu au fost probleme, oamenilor care s-au înscris pe liste la primărie li s-a comunicat schimbarea şi totul a decurs bine. Şi la noi s-a stat la coadă şi pe această cale îmi felicit consătenii pentru implicare civică, precum şi cadrele medicale, reprezentanţii Instituţiei Prefectului – Judeţul Argeş – în frunte cu dl. Perianu şi pe cei ai DSP, care ne-au ajutat cu tot ce am avut nevoie pentru o acţiune reuşită.

La noi s-au imunizat sâmbătă, 30 octombrie 2021, nu mai puţin de 202 persoane: 102 cu Pfizer şi alţi 100 cu Johnson&Johnson. Cu toate că încă nu este bătută în cuie – cum se spune, facem toate demersurile ca pe data de 7 noiembrie să mai organizăm o acţiune de acest fel, pentru oamenii care vor să facă rapelul după 21 zile de la prima imunizare şi pentru alţi doritori. Încercăm să revenim la normalitate cât mai rapid, pentru că vin Sărbătorile de Iarnă şi ar fi trist să ni le petrecem în carantină, izolare sau – Doamne fereşte! – pe patul unui spital”, a spus primarul Gabriel Popa.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.