Etapa de implementare a proiectului „Achiziție de mijloace de transport public – autobuze electrice” se desfășoară conform graficului.

Astăzi, 23 iunie 2022, au sosit alte cinci autobuze electrice, iar până la sfârșitul lunii iunie 2022, conform graficelor de livrare, vor fi recepționate 11 autobuze electrice, din cele 40 pe care Municipiul Pitești le-a achiziționat, în cadrul proiectului cu finanțare nerambursabilă. Unsprezece stații de încărcare rapidă sunt, de asemenea, achiziționate și vor fi montate.

Municipalitatea este în plin proces de modernizare a bazei auto pentru transportul în comun, intrarea în circuit a autobuzelor electrice urmând a fi realizată în câteva luni, după obținerea licențelor și autorizațiilor necesare înmatriculării. Procesul de înlocuire a vehiculelor din transportul public este unul reglementat de proceduri, prin urmare este un proces de durată, implicând și instruirea conducătorilor auto și a specialiștilor utilizatori din cadrul PUBLITRANS 2000 S.A. pentru activități de revizii, reparații, inspecții, lucrări caroserie.

Proiectul este realizat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în parteneriat cu U.A.T. Municipiul Pitești, în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de Investiții 4e, Obiectivul specific 4.1 – Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate planurile de mobilitate urbană durabilă”.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.