Astăzi, 14.06.2022, a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru obiectivul de investiţii: Amenajare parcare strada Anghel Saligny – zona blocurilor D1, D2, D3, cartier Prundu.
Lucrarile vor fi executate de către Asocierea SC COMESAD RO SA – lider şi SC CENTRUL DE PROIECTARE ŞI CONSULTANŢĂ RUTIERĂ SRL (asociat). Durata de execuţie a contractului este de cel mult 3 luni, defalcată astfel: maximum 1 lună pentru realizarea proiectului tehnic şi a detaliilor de execuţie şi 2 luni pentru execuţia lucrărilor.
Contractul are o valoare de 788.083,59 lei inclusiv TVA, iar principalele lucrari care se vor executa în cadrul acestuia sunt:
- Amenajare parcare pe o suprafaţă de 2.255 mp.
- Amenajare a 100 locuri de parcare.
- Se vor reamenaja zone verzi pe o suprafaţă de 1.200 mp.
- Se vor planta un număr de 23 arbori.
Din punct de vedere tehnic, se vor executa următoarele lucrări: lucrări de săpătură; aşternere agregate; montare bordură prefabricată – trotuare; aşternere straturi asfaltice la carosabil şi trotuare; realizarea marcajelor rutiere locuri parcare şi montarea indicatoarelor rutiere.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.