Peste 90 de cupluri au fost, astăzi, 10 octombrie 2023, premiate de municipalitatea piteșteană, cu ocazia împlinirii a 50 și a 60 de ani de căsătorie.
Cele 88 de cupluri care au sărbătorit, recent, „Nunta de Aur”, alături de alte 8 care au celebrat împlinirea a 60 de ani de viață împreună au primit, într-o atmosferă festivă, recunoaștere și apreciere pentru contribuția lor în comunitate și pentru exemplul pozitiv pe care îl oferă celor tineri.
Evenimentul a avut loc în Sala de consiliu a Primăriei Pitești, acolo unde seniorii au fost omagiați de către municipalitate. Edilul-şef Cristian Gentea, însoțit de viceprimarul Gelu Tofan, i-a felicitat și le-a înmânat diplome de fidelitate, flori și un premiu simbolic, în bani, din partea Consiliului Local:
„Performanța și succesul sunt, întotdeauna, demne de apreciere, iar împlinirea a peste jumătate de secol alături de partenerul de viață, împreună la bine și la greu, este una dintre cele mai importante reușite ale unui om!
Este o bucurie pentru mine și, în același timp, o onoare să vă transmit, atât în nume personal, cât și ca reprezentant al municipalității, prețuirea și respectul nostru pentru modelul de familie pe care îl reprezentați!
Vă felicităm și vă oferim un dar simbolic, în semn de apreciere pentru contribuția dumneavoastră la dezvoltarea comunității noastre și pentru exemplul pe care îl dați generațiilor tinere!”
La mulți ani tuturor sărbătoriților de astăzi, în sănătate și cu bucuria celor dragi alături!
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.