Apă Canal 2000 SA aduce la cunoştinţa utilizatorilor necesitatea luării de măsuri de protejare a instalaţiilor de alimentare cu apă pentru a evita apariţia problemelor legate de îngheţul acestora.
După cum prevede şi regulamentul serviciului, utilizatorii au obligaţia de a asigura protecţia şi integritatea fizică a contorului de apă, a vanelor ce echipează branşamentul şi a căminului aferent. În cazul funcţionării anormale în condiţii de îngheţ, reparaţiile şi/sau înlocuirea contorului sunt efectuate de Operator, pe cheltuiala exclusivă a utilizatorului.
Pentru evitarea eventualelor disfuncţionalităţi ale apometrului şi a unor cheltuieli inutile, societatea Apă Canal 2000 recomandă protejarea contoarelor de apă cu materiale termoizolante care se înfăşoară în jurul conductei de branşament şi în jurul apometrului, lăsȃnd liber cadranul pentru a putea fi citit indexul consumului de apă, iar capacul de protecţie al căminului de branşament trebuie să fie bine închis şi protejat, prin utilizarea plăcilor din poliuretan sau polistiren extrudat. În zilele geroase, fără zăpadă, protejaţi suplimentar rama şi capacul cu o folie de plastic, peste care puteţi turna pămȃnt pentru a micşora inerţia termică a componentelor care se află în căminul de contor. Asiguraţi-vă, însă, că pămȃntul poate fi uşor de îndepărtat pentru a permite accesul la contor.
Important: Verificaţi periodic starea căminului de apometru!
În cazul în care aceste măsuri nu sunt luate, există posibilitatea ca apa care trece prin contoare să îngheţe, în special în timpul nopţii, cȃnd consumul este redus şi viteza de trecere a apei prin contor este mai mică. Acest fenomen nu numai că blocheză alimentarea cu apă, dar poate duce şi la deteriorarea apometrelor, caz în care acestea vor trebui reparate sau schimbate pe cheltuiala utilizatorilor.
În situaţia în care apometrul a îngheţat, nu se foloseşte flacără deschisă şi nu se toarnă apă fierbinte peste acesta!
Atenţie! Trebuie verificate şi conductele de apă, precum şi robineţii montaţi pe instalaţie, în vederea depistării pierderilor de apă care ar putea duce la îngheţarea conductelor.
Problemele legate de îngheţul apometrelor, precum şi disfuncţionalităţile în alimentarea cu apă şi canalizarea apelor uzate pot fi semnalate la Call Center (Non-Stop) al societăţii – tel. 0248/223.237.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.