La începutul lunii februarie, Consiliul Judeţean Argeş a repartizat sumele de care au beneficiat primăriile argeşene din cotele defalcate din impozit pe venit din fondul constituit la dispoziţia Consiliului Judeţean, conform art. 6, alin. (6) din Legea nr. 317/2021 – Legea bugetului de stat pe anul 2022. Este vorba despre un total de 32.994.000 lei, iar comuna Arefu a primit 410.000 lei. Banii au avut destinaţie clară, pentru următoarele obiective: „Proiect împădurire teren aferent investiţiei Pârtie schi în zona Ghiţu-Moliviş”, suma de 150.000 lei; „Actualizare PUZ – Pârtie schi A1 A2 Moliviş”, suma de 130.000 lei şi „Întocmire PUZ – Alimentare cu apă pârtie schi Moliviş”, suma de 130.000 lei.
Chiar dacă nu erau foarte optimişti în ceea ce priveşte edificarea obiectivului, edilii arefeni în frunte cu primarul Gheorghe Stoican lucrau la documentațiile de întocmire PUZ-uri amintite și pentru alimentare cu apă, dar şi pentru împădurirea terenului aferent Pârtiei de schi din zona Ghițu-Molivișu. Deşi am încercat să-i ispitim să avanseze un termen de finalizare a lucrărilor, nici primarul Stoican, nici vicele Dobrin nu au riscat să se pronunţe în acest sens.
„Nu putem să vă răspundem când va fi gata… Proiectul, după cum ştiţi, avansează doar în hopuri. Până una-alta, noi trebuie să plătim anual rata aceea de câte 1 milion de lei, 10 miliarde de lei vechi, care ne atârnă ca o piatră de moară de gât. Bugetul, care este cum este, resimte puternic şocul, pentru că ne rămân puţini bani pentru continuarea lucrărilor sau pentru demararea unor investiţii noi. Nu avem ce face, am intrat în horă, trebuie să jucăm, însă s-a pierdut şi se pierde mult timp pentru tot felul de avize, documentaţii şi termene ce trebuie respectate la milimetru! Cu toţii ne dorim să vedem pârtia gata cât mai rapid, şi măcar copiii şi nepoţii noştri să se bucure de ea, pentru că noi, cei mai bătrâni, ne-am cam luat gândul. Nu vreau să spun vorbe mari, dar simt că parcă nu s-ar vrea cu adevărat ca turismul să reprezinte pilonul dezvoltării Argeşului pe toate planurile!…”, ne-a declarat cu amărăciune primarul Stoican.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.