Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu, a mers astăzi pe două din șantierele unde, la această oră, se execută lucrări de reparații și modernizare a drumurilor județene, DJ 731 Piscani-Domnești-Nucșoara și DJ 731D Coșești-Jupânești. Acolo s-a întâlnit cu primarii localităților Coșești, Nicolae Pană și Dârmănești, Emilian Ciolan, principalii beneficiari ai celor două investiții, dar și cu cetățenii din zonă.

“Pe DJ 731 Piscani-Domnești-Nucșoara se fac reparații prin frezare mecanizată după care se toarnă asfalt. La modernizarea DJ 731D Coșești-Jupânești s-au executat deja șanțurile betonate, rigolele carosabile, accesele la proprietăți și s-a realizat fundația cu balast și piatră spartă în vederea asfaltării. Ambele investiții sunt executate prin Regia Județeană de Drumuri Argeș, din fonduri de la bugetul C.J. Argeș. În ședința din această lună vom propune și alocarea sumelor necesare proiectului pentru asfaltarea drumului județean din satul Valea Nandrii, în lungime de 2,8 km” – Marius Nicolaescu, vicepreședinte C.J. Argeș.

În plus, vicepreședintele Marius Nicolaescu împreună cu primarul Emilian Ciolan au vizitat și noua clădire a Căminului Cultural Dârmănești, o investiție pentru care, în acest an, Consiliul Județean Argeș a alocat suma de 200.000 de lei confinanțare.

De asemenea, în ultimii trei ani, Consiliul Județean Argeș a susținut, prin cofinanțare, mai multe proiecte de dezvoltare a localității Dârmănești:

  • Construire sală de sport Școala cu clasele I-VIII Dârmănești.
  • Teren fotbal.
  • Amenajare teren de sport.
  • Stație demanganizare și deferizare – sistemul de alimentare cu apă Valea Nandrii.

Tot din bugetul Consiliului Județean Argeș au fost cofinanțate mai multe proiecte de dezvoltare și în comuna Coșești:

  • Reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă (PNDL II).
  • Teren pentru activități sportive.
  • Lucrări de regularizare și amenajare gârlă în zona satului Petrești, punctul „La Roșu”, tronson 2.
  • Extindere iluminat public pe DC 288A și DC 228B.
  • Achiziționare centrală termică cu combustibil solid și accesorii necesare funcționării acesteia la Școala Gimnazială Coșești și sediul primăriei.
  • Lucrări de termoizolare Școala Leicești.
  • Asfaltare strada DC1 Lăpușani.
  • Asfaltare strada Miuleștilor.

„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.