În fiecare lună, conducerea Consiliului Județean Argeș se întâlnește pe șantierul noului corp de clădire al Spitalului Județean de Urgență Pitești cu echipa tehnică – constructor, proiectant, diriginte de șantier și cu conducerea spitalului, pentru a vedea care este stadiul lucrărilor, dar și pentru a discuta și a găsi soluții la problemele ce pot apărea.
„În prima joi din lună avem o astfel de întâlnire. Aceste întâlniri sunt necesare, mai ales că acum ne apropiem de sfârșitul anului și vrem să știm cum îl închidem, la cât a ajuns stadiul fizic al construcției, dar și stadiul financiar, atragerea banilor. Sperăm să ne încadrăm în termenele prevăzute în contract, suntem alături de echipa tehnică astfel încât să ducem la bun sfârșit această investiție. Suntem mulțumiți de evoluție, s-au recuperat din întârzierile pe care le aveam. La sfârșitul anului sperăm să fim cu proiectul realizat la peste 60%. Jumătate din valoare proiectului o reprezintă echipamentele, de aceea stadiul atragerii banilor este mai mic, pentru că echipamentele vor veni abia la anul. Este un proiect foarte mare al Consiliului Județean Argeș, realizat din fonduri proprii, în valoare de 85.213.000 lei, din care 36.882.000 lei (cu TVA inclus) reprezintă valoarea pentru construcții – montaj (C+M), iar 32.385.000 lei reprezintă dotările cu aparatură/echipamente medicală, mobilier medical”, a punctat vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius Nicolaescu.
În ceea ce privește stadiul construcției, s-au început finisajele în interior și exterior. Curtea interioară a spitalului este gata finisată, iar acum se montează schela la exterior, pe partea dinspre spital, pentru finisajele exterioare, respectiv termosistemele cu vată minerală, placările, cât timp va permite vremea. Etajul patru al clădirii este tencuit în proporție de 100%. De asemenea, tot ce înseamnă partea de echipamente pentru ventilație, climatizare, curenți slabi, curenți tari au fost montate în toată clădirea. Acum se lucrează la glet la etajul trei, iar constructorul preconizează ca în luna martie să ajungă cu finisajele la parter.
Noul corp de clădire are un regim de înălțime S+P+4. Ca organizare funcțională, clădirea va avea un nivel subteran în care vor fi amplasate spațiile tehnice aferente construcției, trei adăposturi ALA (apărare locală antiaeriană, adăpost de protecție civilă executat la subsolurile construcțiilor) și o zonă destinată Prosecturii, iar pe cele 5 niveluri supraterane ale clădirii se vor amenaja secții medicale transferate din clădirea principală a spitalului și un bloc operator, respectiv: la parter, Secția Chirurgie plastică și Arși; la etajul 1, Secția de Chirurgie vasculară; la etajul 2, Blocul operator (cu Săli de operație Chirurgie plastică, Electrofiziologie și Chirurgie cardio-vasculară); la etajele 3 și 4, Secția Cardiologie.
„Citește, apreciază, distribuie!” – „Read, like, share!”
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook: https://www.facebook.com/Politikia.ro.